Secretarul general al PSD, condamnat că și-a angajat fiica

Deputatul PSD de Ialomița Marian Neacșu a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, după ce și-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar.

Instanța a stabilit în cazul deputatului PSD un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Un complet de cinci judecători de la instanța supremă a admis apelul declarat de Parchetul General și l-a condamnat pe Marian Neacșu la șase luni închisoare cu suspendare, după ce acesta primise la instanța de fond, în februarie 2015, o amendă penală de 2.000 de lei.

Marian Neacșu este secretar general al PSD, el ocupând funcția de chestor la Camerei Deputaților.

Deputatul a fost trimis în judecată în decembrie 2013 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub acuzația de conflict de interese, ancheta fiind deschisă în urma unei sesizări depuse de Agenția Națională de Integritate.

Potrivit procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ, Marian Neacșu, în calitate de deputat, a formulat cererea de angajare a fiicei sale, Cristina Monica Neacșu, în cadrul biroului său parlamentar și apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 — decembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    UDMR: Mureșan poate ajunge premier doar cu ajutorul PSD

    Liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond, afirmă că formațiunea...

    Politico: Merz ar putea rămâne șomer in weekend

    Cancelarul german Friedrich Merz riscă să-și piardă funcția chiar...

    Articole relationate

    Categorii populare