#BodnariuNorway: Băieții familiei Bodnariu plini de vânătăi din custodia Barnevernet

Marius Bodnariu, românul din Norvegia rămas fără cei cinci copii luaţi de Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, a putut să îi vadă pentru prima dată, de când au fost luaţi, pe băieţii lui mai mari, Ioan (2 ani) şi Matei (5 ani). Părinţii s-au declarat îngrijoraţi de vânătăile pe care le au copiii aflaţi în custodia Protecţiei Copilului şi în grija unor familii-surogat. Familia Bodnariu aduce acuzaţii grave Barnevernet, scrie adevarul.ro.

. „Bucuria revederii a fost umbrită de câteva aspecte care i-au îngrijorat mult pe părinţi. Pentru moment şi din motive obiective, nu le vom face publice, dar vă îndemnăm să vă rugaţi împreună cu noi lui Dumnezeu pentru copii, ca să-i păzească şi psihic, dar şi fizic, pentru că ştim că numai El o poate face!”, anunţa familia după întâlnirea cu băieţii, prin pastorul Cristian Ionescu, desemnat purtător de cuvânt în acest caz.

Printr-un comunicat emis sâmbătă, pastorul Cristian Ionescu a arătat şi motivele de îngrijorare ale părinţilor. „Matei avea pe spate o julitură urâtă şi vânătăi, iar Ioan avea vânătăi pe faţă. La întrebările părinţilor prin care se cereau detalii, reprezentanţii Barnevernet nu a dat prea multe explicaţii, trecând repede peste aceste aspecte. Explicaţiile lor erau că, din vina lui, Matei a căzut pe spate, iar Ioan s-a împiedicat pe scări şi a căzut cu faţa de trepte”, a arătat pastorul Ionescu, care se întreabă retoric ce s-ar fi întâmplat dacă urmele pe care le au acum copiii s-ar fi găsit pe corpul lor în momentul în care au fost preluaţi din familie. „Noi ne întrebăm, dacă ar fi avut aceste semne copiii în momentul în care au fost luaţi în custodie, ar mai fi fost Marius astăzi în libertate? Ar fi acceptat Barnevernet şi din partea părinţilor astfel de explicaţii cu privire la vânătăile şi juliturile copiilor? De asemenea, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm, sunt copiii mai în siguranţă acum decât acasă, şi câtă grijă au de ei acolo unde sunt? Iar dacă aşa ceva s-ar putea întâmpla oricum, de ce Barnevernet nu mai este aşa de preocupat de integritatea fizică a copiilor? De ce nu s-a sesizat Barnevernet din oficiu? Sau, pe ei nu-i trage nimeni la răspundere şi de asta fac ce vor?”. Reprezentanţii familiei au mai arătat că la întâlnirea cu părinţii, băiatul cel mare le-a spus părinţilor că „doamna la care stă a râs de cântecelul lui creştin „Barca mea e mică” – cântecelul lui preferat – şi i-a spus că este o prostie”. „Matei a întrebat-o pe mami dacă e o prostie cântecelul „Barca mea e mică”. Mai târziu, Matei i-a spus lui Marius că mami e mai mare!? Întrebat ce vrea să spună, el completează spunând că mami are părul lung şi ea face copii, de asta e mai mare decât tati – îndoctrinare feminista?!”, a mai spus pastorul, care a adus detalii noi şi despre situaţia fetelor, cu care părinţii au vorbit la telefon în urmă cu trei zile. „Cu ocazia aceasta au aflat că Naomi vrea să se tundă zero ca să poată purta perucă, iar Eliana vrea cercei (n.r. convingerile religioase ale părinţilor sunt împotriva purtării cerceilor)! Se pare că Barnevernet încearcă să-i provoace pe orice cale pe părinti. Marius a răspuns elegant că aceste lucruri le vor discuta când vor fi împreună acasă”, se mai arată în comunicatul familiei semnat de pastorul Ionescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare