Șefii ANAF, puși sub acuzare în dosarul lui Mădălin Voicu și Nicolae Păun

DNA cere Camerei Deputaților să încuviințeze reținerea și arestarea preventivă a parlamentarilor Mădălin Voicu (PSD) și Nicolae Păun (Partida Romilor Pro-Europa). Este un dosar care vizează fraudarea unor fonduri europene printr-un proiect social implementat la nivel național. În același dosar au calitate de suspecți și președintele și vicepreședintele ANAF.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus, miercuri, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de mai mulți inculpați, printre care președintele și vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ștefan Diaconu și Mihai Gogancea-Vătășoiu, în dosarul în care sunt anchetați deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

Cei doi sunt cercetați pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES.

În același dosar sunt urmărite penal pentru fapte de corupție alte opt persoane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare