Abuzuri ale Poliției în timpul stării de urgență în Franța, acuză Consiliul Europei

Starea de urgență instituită în Franța după atentatele din noiembrie a dat naștere la ‘abuzuri’ din partea poliției, și-a exprimat miercuri îngrijorarea Consiliului Europei (CoE), care a făcut un apel ca situația să nu se permanentizeze, relatează AFP.

Acest dispozitiv de excepție, care permite puterii executive să dispună percheziții fără controlul unui judecător și să dispună arestul la domiciliu pentru orice persoană considerată periculoasă, ‘a restrâns puternic exercitarea libertăților fundamentale și a slăbit anumite garanții ale statului de drept’, a afirmat comisarul pentru drepturile omului al organizației paneuropene, Nils Muiznieks, într-un articol publicat în Le Monde.

Comisarul pentru drepturile omului estimează că ‘au fost comise abuzuri de forțele de poliție’ cu prilejul perchezițiilor administrative. ‘În special intervențiile violente bazate pe informații incorecte au provocat o mare suferință morală și pagube materiale grele unor persoane care nu aveau nicio legătură cu terorismul’, a apreciat el.

În plus, starea de urgență, pe care parlamentul francez se pregătește să o introducă în constituție, ‘pare să fi avut efecte concrete relativ limitate în materie de luptă împotriva terorismului’, susține Muiznieks.

Aplicarea sa, de multe ori în cazul musulmanilor și ‘fără legătură cu terorismul’ contribuie la ‘întărirea stigmatizării’ musulmanilor și afectează ‘coeziunea socială’, acuză comisarul CoE.

‘Este de înțeles și justificat ca statul să se mobilizeze pentru a-și proteja populația de o amenințare teroristă care rămâne reală. Totuși, să se continue pe calea de până acum nu este de dorit’, întrucât acest lucru ‘ar agrava polarizarea societății și ar slăbi statul de drept’, ceea ce în final ar constitui ‘o victorie pentru teroriști’, avertizează responsabilul european.

La 12 ianuarie, comisarul pentru drepturile omului și-a exprimat deja îngrijorarea în ceea ce privește posibilele ‘derive’ ale stării de urgență, evocând practici precum ‘realizarea de profile etnice’ de către poliția franceză, o acuzație ‘contestată’ de purtătorul de cuvânt al guvernului, Stéphane Le Foll.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare