REACȚIA PREȘEDINTELUI MOLDOVEI LA PROTESTELE DE STRADĂ: Am fost obligat

Președintele Nicolae Timofti a reacționat în urma protestelor de sâmbătă, la care au participat zeci de mii de oameni, îndreptate împotriva clasei politice și a desemnării lui Pavel Filip la funcția de premier, scrie independent.md.

Timofti susține că a fost „obligat” să-l desemneze pe Pavel Filip la funcția de premier, ca urmare a deciziei Curții Constituționale din 29 decembrie, care-l obligă pe șeful statului să accepte un candidat susținut de o majoritate, dar și după ce Ion Păduraru a renunțat la mandatul de candidat.

„Dincolo de opiniile mele personale, sunt obligat, potrivit atribuțiilor ce-mi revin, în calitate de președinte, să respect legile țării, și în cazul de față, dispozițiile Curții Constituționale. Vă asigur că împărtășesc îngrijorarea și dorința de schimbare care persistă în societate și cred că societatea civilă trebuie să fie ascultată și luată în considerare la luarea unor decizii politice”, se arată într-un comunicat al președintelui Nicolae Timofti.

În aceste condiții, Nicolae Timofti se adresează „majorității parlamentare și prim-ministrului desemnat să țină cont, în procedura de întocmire a programului de activitate și listei Guvernului, precum și în cea de votare a Guvernului în Parlament, de pozițiile civile din țara noastră și de opiniile cetățenilor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare