În ciuda embargoului, GAZPROM și-a crescut exporturile spre Europa, profitul a crescut cu 50%

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a anunțat luni că în 2015 exporturile sale spre Europa au crescut cu 8%, ceea ce potrivit grupului rusesc este o dovadă în plus că este necesară dublarea gazoductului Nord Stream, informează AFP, conform Agerpres.

Gazprom a exportat 159,4 miliarde metri cubi de gaze naturale spre statele din afara CSI, cu 11,8 miliarde metri cubi mai mult decât în 2014, a declarat directorul general Alexei Miller. Exporturile Gazprom spre Germania au crescut cu 17,1% până la un nivel record de 45,3 miliarde metri cubi, în timp ce exporturile spre Franța au crescut cu 36,8%, cele spre Italia au crescut cu 12,5%, iar cele spre Marea Britanie au crescut cu 10,2%.

Această creștere intervine în contextul tensiunilor dintre Gazprom și Uniunea Europeană, care a demarat o procedură împotriva grupului rus pentru abuz de poziție dominantă. În plus, pe fondul crizei din Ucraina, Bruxelles-ul a accelerat proiectele destinate reducerii dependenței de gazul furnizat de Gazprom.

Grupul rus a explicat luni această creștere a exporturilor sale prin reducerea producției de gaze naturale în Europa, ceea ce ‘confirmă necesitatea construirii gazoductului Nord Stream 2’.

În toamna lui 2015, Gazprom și cinci companii energetice europene au semnat un acord de principiu pentru dublarea capacității gazoductului Nord Stream, care face legătura între Rusia și Germania via Marea Baltică până la 110 miliarde meri cubi pe an, începând din 2019. Însă mai multe state membre UE, în principal state din Europa Centrală și de Est, se opun acestui proiect care în opinia lor nu este în interesul UE. Pentru moment Comisia Europeană s-a arătat prudentă față de acest proiect, apreciind că ‘nu constituie o prioritate’.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

În prima jumătate anului 2015, profitul net al Gazprom a crescut cu 50%, până la 675,9 miliarde ruble (9,4 miliarde de euro), în timp ce cifra de afaceri a crescut ușor, cu 1,4%, până la 2.900 miliarde de ruble.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    UDMR: Mureșan poate ajunge premier doar cu ajutorul PSD

    Liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond, afirmă că formațiunea...

    Articole relationate

    Categorii populare