Plecarea lui băsescu de la putere, a lui maior în America și venirea lui Hellvig peste el la șefia S.R.I., sugerau o iminentă schimbare din funcție a acestui veritabil „Don Ciccio” autohton (n.red-Florian Coldea, prim adjunctul directorului SRI). Este momentul în care coldea începe să adune date despre finanțarea campaniei electorale a lui Iohannis, încercând să împuște doi iepuri dintr-un foc: Iohannis și Hellvig. În ce măsură a reușit să găsească ceva, încă nu știu, știu doar că obscurul ofițeraș de informații, fără viziune și fără vreun merit, își continuă practicile netulburat de nimeni, conducând România către nicăieri și către niciunde, printre nenumăratele pahare de whiskey consumate zilnic, afirmă Sorin Ovidiu Vântu pe blogul său.
MAI SCRIE SORIN OVIDIU VÂNTU:
Pe data de 31 octombrie 2014, am publicat pe acest blog sub titlul „Structura de putere”, modul în care coldea și maior au infestat toate instituțiile, atât cele de stat, cât și cele private, cu ofițeri acoperiți ai S.R.I, asigurându-și astfel controlul întregii țări. O structură de putere nelegitimă, controlând în mod discreționar și abuziv puterea politică, juridică,
administrativă, presa, mediul de afaceri. Afirmațiile pe care le-am făcut în acel material au fost confirmate 100% pe tot parcursul anului 2015 de către puținii jurnaliști independenți, de politicieni, procurori și chiar de către unul dintre șefii acestei structuri de putere. Dezvăluirile șocante făcute de aceștia ne arată o realitate și mai dură decât cea pe care am surprins-o în acel material : sacoșele cu bani furați de la stat pe care coldea le dirija de la Cocoș la Ghiță după mărturiile Elenei Udrea, intervențiile la parchet pentru a-l scăpa de pușcărie pe Ovidiu Tender ale aceluiași coldea, după declarațiile Alinei Bica, intervențiile în instanțe pentru obținerea unor sentințe conforme cu dorințele aceluiași individ, după afirmațiile șefului Direcției Juridice a S.R.I., ne arată că avem practic de-a face cu o rețea de crimă organizată, condusă de coldea și maior, patronată de băsescu, cât a fost președinte, și legitimată de structuri similare din SUA (….) Cu instituțiile statului infestate de securiști, cu un Parlament alcătuit din penali sau ticăloși care, nemaiputând să fure prin contracte de la stat (de frica DNA), au decis să-și majoreze lefurile și pensiile, de parcă cineva i-a obligat să se facă parlamentari, cu un Guvern provizoriu, fără vreo viziune sau timp de a o avea, cu șefii celor mai importante partide politice în pragul pușcăriei, cu o societate civilă bicisnică și fără caracter, aflată în ochiul ciclonului financiar, țara noastră nu se mai poate baza decât pe voi, generația care nu are de pierdut bani, case sau mașini.
Din nefericire, vi s-au băgat în cap tot felul de prostii, începând din școală și continuând în mass-media. Cea mai mare tâmpenie se referă la funcția competiției, considerată ca fiind cheia de boltă a evoluției societății și a cetățeanului. Total fals. Doar colaborarea și întrajutorarea asigură dezvoltare, progres, atât pentru voi, cât și pentru societate. Luati exemplu de la chibuțul evreiesc, acolo unde o întreagă comunitate îl sprijină pe unul de-al ei să ajungă într-o poziție din care să poată ajuta, la rându-i, comunitatea.
O alta tâmpenie care v-a fost inoculată este aceea că securitatea personală este mai importantă decât libertatea. Libertatea de a-ți decide propria viață, de a putea împărtăși un secret unui prieten, de a avea o amantă sau un amant, dupa caz. De a vorbi deșucheat cu iubita. Libertatea de a protesta și de a înjura, de a face o combinație sau de a trage un joint. Peste 15-20 de ani, atunci când veți ajunge în poziții importante, un alt neica-nimeni care va fi în locul lui coldea vă va șantaja pentru a-i executa ordinele și, în caz de refuz, securiștii din presă vă vor desfigura, transformându-vă în monștri. Nu mai știu pe unde am citit că cine alege siguranța în detrimentul libertății nu le merită pe niciuna, iar, în final, le va pierde pe amândouă. Anularea legilor Big Brother va trebui să fie o prioritate pentru oricare dintre voi, altfel veți fi toată viața niște slugi ale unui securist tâmp și bețiv care va profita de indiscrețiile pe care le-ați făcut la telefon, pe mail, messenger sau chiar ambiental. Închei aici cu speranța că în anul 2016, numărul puștilor inteligenți îl va depăși pe cel al idioților.