Polonia anunță că va accepta doar 100 de migranți care au fost verificați cu mare atenție

Șefa guvernului polonez, conservatoarea Beata Szydlo, a anunțat joi că țara sa este dispusă să accepte doar un ‘număr limitat de refugiați, deocamdată o sută de persoane’, ea menționând totodată că în acest moment avem suficiente dovezi care arată că Uniunea Europeană a greșit prin modul în care a abordat criza refugiaților, transmite agenția EFE.

Fostul executiv de la Varșovia, condus de liberala Ewa Kopacz, a acceptat în cele din urmă cotele obligatorii de refugiați impuse la Consiliul european Justiție și Afaceri Interne din 22 septembrie, deși anterior promisese că nu o va face.

Odată ajunși la putere în urma alegerilor legislative din octombrie, conservatorii partidului Lege și Justiție (PiS) au avertizat că iau în calcul să refuze aplicarea respectivelor cote, majoritatea populației poloneze fiind conform sondajelor ostilă primirii migranților musulmani.

În declarația de joi, premierul Beata Szydlo a precizat că refugiații care vor fi primiți în Polonia au fost verificați cu mare atenție, astfel încât printre ei să nu se regăsească islamiști radicali sau posibili teroriști.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare