Primul interviu cu românca bănuită de legături cu ISIS

Românca Diana Ramona Medan, 36 de ani, a fost expulzată din Italia pentru că ar fi avut legături cu teroriştii. Femeia, căsătorită cu un tunisian şi mamă a doi copii, trăieşte acum în Austria.

Am fost expulzată din Italia pentru că aş fi fost o aşa-numită suspectă de terorism. Spuneau că am făcut propagandă pe internet. Nu este deloc adevărat. Pur şi simplu mi-am exprimat părerea„, a declarat Diana Ramona.

Diana Ramona a povestit prin ce a trecut atunci când a fost nevoită să se întoarcă în România. „Eram la Genova. Mă întorsesem din Tunisia, de la rudele soţului meu. La Genova am găsit foarte mulţi poliţişti, care mi-au spus că trebuie să îi urmez. M-au trimis în România. În România nu s-a întâmplat nimic. Am avut în permanenţă paşaportul, am fost considerată o persoană liberă„, a mai spus aceasta

S-a spus că aş fi dispusă să lupt alături de jihadiştii din Statul Islamic. Nu este deloc adevărat. Nu am spus niciodată aşa ceva„, a mai precizat românca.

Întrebată de jurnalistă dacă consideră că este greşit ceea ce face Statul Islamic, Diana Ramona i-a atras atenţia că a fost solicitată să răspundă doar la patru întrebări. „Eu vă răspund la aceste patru întebări. În privinţa anumitor lucruri pot să mă abţin”, a precizat românca.

Potrivit autorităţilor italiene, românca ţinea legătura, în spaţiul virtual, cu jihadişti din Marea Britanie, simpatizanţi ai Statului Islamic. Ea publica pe internet materiale de propagandă şi era pregătită să se alăture teroriştilor în luptă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum se pregătește Taiwanul de un desant chinezesc

    Taiwanul dezvoltă numeroase drone și ambarcațiuni fără pilot pentru...

    Rusia acuză „visele privind atragerea așa-numitei provincii Kosovo în NATO”

    Visele privind atragerea așa-numitei provincii Kosovo în NATO reprezintă...

    Ce se întâmplă cu bazele rusești din Siria

    Moscova și Damasc au semnat un memorandum privind reorganizarea...

    Cum vrea Cuba să rezolve criza energiei

    Pe fondul penuriei de combustibil din țară, Cuba și-a...

    Supermarketurile unui basarabean cu produse din România și Europa de Est au cucerit Irlanda

    Lanțul de supermarketuri Polonez, controlat de antreprenorul Adrian Rezmeriță,...

    Câștigătorii surpriză din închiderea Strâmtorii Hormuz

    Piața energiei trece printr-o restructurare structurală pe fondul închiderii...

    Articole relationate

    Categorii populare