Tribunalul Cluj a anulat Planul Urbanistic de la Roşia Montană

Tribunalul Cluj a anulat Planul Urbanistic General (PUG) al comunei Roşia Montană (Alba), adoptat în 2002, şi un Plan Urbanistic Zonal pentru dezvoltarea industrială a companiei Roşia Montană Gold Corporation, iar dacă decizia instanţei va rămâne definitivă în zonă ar putea fi construite pensiuni.

Avocatul Liviu Marius Harosa, care a reprezentat persoanele care au solicitat anularea celor două acte emise de Consiliul Local Roşia Montană, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a obţinut anularea documentelor pe motiv că ”au fost adoptate de consilieri locali care, în 2002, erau şi angajaţi ai RMGC, ceea ce constituie conflict de interese”.

”Secţia de contencios a Tribunalului Cluj a decis, joi, printr-o sentinţă, anularea a două hotărâri ale Consiliului Local al comunei Roşia Montană, emise în anul 2002, privind adoptarea Planului Urbanistic General (PUG) şi a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona de dezvoltare industrială a companiei RMGC. În urma sentinţei, PUG-ul comunei Roşia Montană a fost anulat, cel mai mare câştig al acestei decizii fiind faptul că, dacă va rămâne definitivă, în zonă se vor putea construi pensiuni pentru revitalizarea turismului, magazine sau fabrici. PUG-ul şi PUZ-ul respectiv permiteau doar construirea de mine în zonă, fiind blocată orice altă activitate. Am obţinut anularea celor două acte deoarece au fost adoptate de consilieri locali care, în 2002, erau şi angajaţi ai RMGC, ceea ce constituie conflict de interese”, a spus Harosa.

Potrivit acestuia, sentinţa Tribunalului Cluj poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la pronunţare, la Curtea de Apel Cluj.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Articole relationate

    Categorii populare