Hans Klemm: NU s-au îndeplinit toate condițiile pentru ca românii să poată călători fără viză în SUA

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că încă nu s-au îndeplinit toate condițiile pentru ca românii să poată călători fără viză în SUA dar că România merge „în direcția cea bună”, transmite Agerpres.

Aflat miercuri într-o vizită de informare la Alba Iulia, ambasadorul american a fost abordat, la ieșirea din Catedrala Romano-Catolică, de un student la Drept care l-a întrebat când anume și ce condiții trebuie îndeplinite pentru a fi eliminate vizele pentru români.

‘Cele mai multe dintre acestea au fost îndeplinite, ca urmare a lucrărilor Guvernului, dar una este faptul că numărul de aplicanți cărora li se refuză viza trebuie să scadă sub un anumit nivel. Merge în direcția cea bună, (…) România se îndreaptă în direcția cea bună. Cealaltă posibilitate este ca SUA să schimbe legislația și există o discuție activă, susținută de Administrația Obama, de a schimba legea și de a schimba condițiile, ceea ce ar avea un efect imediat și pentru români. Imigrația este un subiect foarte sensibil în SUA chiar acum, la ora actuală, și, astfel, acest fapt a împiedicat Congresul de la a face modificări în legile noastre, dar este o direcție care este susținută de către Președinte’, i-a spus studentului la Drept ambasadorul Hans Klemm.

Ulterior, diplomatul a fost întrebat pe acest subiect și de către jurnaliști.

‘Este un subiect complicat, dar ceea ce aș vrea să spun este faptul că Administrația Obama a lucrat cu Congresul SUA pentru a schimba legea. Dacă se va schimba, va permite românilor și altor cetățeni din țări din Europa de Est să beneficieze de Visa Waiver Program. Aceasta implică o schimbare de legislație. Imigrația este un subiect foarte sensibil în Statele Unite, așa cum este și în alte țări. Președintele, administrațiile sale, Secretarul de stat, eu, sperăm ca Congresul SUA să schimbe în timp legea pentru ca România să fie eligibilă pentru programul vizelor’, a conchis ambasadorul SUA la București.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare