Adrian Năstase: PSD a creat noul președinte jucător

Fostul premier Adrian Năstase consideră că desemnarea lui Dacian Cioloș ca prim-ministru înseamnă „probabila instalare, sub acoperirea ideii de tehnocrație, a unui guvern de dreapta în România, în locul guvernului de stânga și pregătirea dreptei pentru alegerile de anul viitor”.

„Probabil că în Parlament PSD va descoperi, cu uimire, că se află în opoziție, dacă nu va accepta o poziție umilitoare, minoritară, în noul guvern. Nu cred că prin desemnarea unui premier tehnocrat toate partidele vor fi în opoziție! Astfel, cu ajutorul „străzii”, este schimbată majoritatea parlamentară decisă în alegeri și, pe această bază, guvernarea”, scrie miercuri Năstase, pe blogul personal.

Fostul lider social-democrat critică maniera în care PSD a abordat consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, fapt ce i-a permis acestuia să se manifeste ca „președinte jucător”.

„PSD avea posibilitatea să se prezinte cu un candidat susținut de TOATE partidele din Coaliție. Într-o astfel de situație, președintele era obligat să desemneze primul candidat de premier din partea majorității parlamentare (vă aduc aminte că într-o situație asemănătoare, Băsescu a fost obligat să-l desemneze pe Ponta).La consultări (runda a doua), PSD a venit însă cu un candidat doar din partea partidului, nu a coaliției, ceea ce evident i-a permis lui Iohannis să se manifeste ca ‘președinte jucător'”, mai apreciază Năstase.

El avansează și un scenariu probabil pentru perioada următoare.

„Posibil ca PSD să participe la votul de învestitură și să dea „un vot util”, iar apoi să se retragă în opoziție. Vom vedea. Vă amintesc, însă, componența guvernului nu este esențială, pentru că formula inițială (care trebuie aprobată de parlament) poate fi ușor modificată prin remaniere — procedură care îi implică DOAR pe premier și pe președinte! Ușor de realizat în ultimul an de mandat al parlamentarilor”, mai arată Năstase.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare