PREMIERĂ/ Învățătoare condamnată la închisoare și muncă în folosul comunității pentru purtare abuzivă cu un elev

O învățătoare acuzată de purtare abuzivă a fost condamnată, vineri, la 60 de zile de muncă în folosul comunității și la cinci luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, transmite Agerpres.

Învățătoarea Monica Chiorean de la Liceul de muzică ‘Sigismund Toduță’ a fost condamnată de Judecătoria Cluj-Napoca și are un termen de încercare de doi ani.

‘Judecătoria Cluj-Napoca a condamnat-o pe învățătoarea de la Liceul de muzică ‘Sigismund Toduță’ la cinci luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, având o perioadă de încercare de doi ani, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. Dacă în cei doi ani de încercare va mai avea abateri, atunci va executa pedeapsa cu închisoarea. Aceasta va efectua și 60 de zile de muncă în folosul comunității și nu va fi remunerată’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, președintele Judecătoriei Cluj-Napoca, judecătorul Lucian Marian.

Sentința de vineri a Judecătoriei Cluj-Napoca poate fi atacată în termen de 10 zile.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a declanșat, în luna aprilie, o anchetă la Liceul de Muzică ‘Sigismund Toduță’ din Cluj-Napoca, unde învățătoarea Monica Chiorean a fost înregistrată la ore în timp ce striga la un elev de clasa I, căruia i-a spus că este tâmpit și nebun.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare