Bruxellesul oferă un TÂRG Turciei: Vize, 3 miliarde de euro și negocierii pentru aderarea UE în schimbul STOPĂRII migrației

Comisia Europeană a ajuns la un acord de principiu cu Turcia pentru stăvilirea valului de refugiați, guvernul de la Ankara angajându-se să-și consolideze protecția frontierelor în schimbul liberalizării regimului de vize pentru cetățenii turci și a unui ajutor financiar european de până la 3 miliarde de euro, a declarat joi comisarul european pentru politica de vecinătate, austriacul Johannes Hahn, aflat în vizită în capitala turcă, transmite agenția APA, citată de EFE, transmite Agerpres.

‘În esență, este vorba despre așezarea relațiilor cu Turcia pe baze noi’, a indicat Hahn. Dar el a adăugat că acum liderilor europeni le revine sarcina de a se pronunța asupra acestei înțelegeri, conform unor surse ei urmând să o examineze joi seara la dineul de lucru înscris în programul Consiliului European.

Referindu-se la liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii turci — solicitată insistent de Ankara — comisarul european a declarat că această chestiune va fi discutată în detaliu în primele luni ale anului viitor, el evitând să avanseze un termen când eliminarea vizelor va deveni efectivă.

Johannes Hahn a mai anunțat că vor fi deschise noi capitole de negociere în vederea aderării Turciei la blocul comunitar. În plus, guvernul de la Ankara va primi din partea UE un ajutor financiar cuprins între două și trei miliarde de euro. De asemenea, Turcia va fi inclusă de UE pe lista țărilor ‘sigure’, de unde nu pot fi primiți refugiați.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare