Spania va cere companiei VW câte 1.000 de euro pentru fiecare maşină cu motor diesel dotată cu soft falsificat

Spania va cere companiei germane Volkswagen câte 1.000 de euro pentru fiecare maşină cu motor diesel dotat cu un soft care falsifică nivelul poluării, transmite Radio România Actualități.

Seat, filiala din Spania a grupului, a admis că a montat aproximativ 700.000 de astfel de motoare.

Ministrul spaniol al industriilor a precizat că va cere companiei germane să suporte ajutoarele acordate prin programele de subvenţionare a maşinilor construite în Spania. Acestea au constat în reducerea preţului la cumpărare cu până la 2.000 de euro pentru fiecare vehicul.

Reclamaţia va fi depusă pentru daune aduse bugetului de stat deoarece guvernul a subvenţionat în ultimii ani în cinci rânduri sectorul de autoturisme spaniol cu aproximativ 700 de milioane de euro prin mai multe planuri de ajutor pentru fabricile care construiesc maşini eficiente din punct de vedere energetic.

Consumatorul a fost înşelat, a spus ministrul Soria, iar compania germană cunoaşte intenţia guvernului de la Madrid de a reclama despăgubirile.Oficialul a mai precizat că ministerul a suspendat autorizaţia acordată grupului Volkswagen de a vinde maşinile echipate cu motoarele suspecte.Autorizaţia era emisă pe perioada 1 septembrie 2015-31 august 2016. Simultan cu suspendara acesteia compania a oprit vânzarea a peste 3.000 de maşini care se află în stoc în Spania. Volkswagen urmează să anunţe cum vor fi reparate sistemele de emisii care au permis manipularea testelor de poluare.

Spania, Elveţia, Italia, Olanda şi Belgia au retras de pe piaţă maşinile cu astfel de probleme.
Grupul german este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare