Practic, migraţia a început de 3 ani, dar n-a fost aşa vizibilă. Ţinta a fost de la bun început Germania, e singura ţară care nu l-a condamnat pe Bashar al Assad şi a acceptat sirieni. Eu cred că germanii au dat lovitura, pentru că au luat ce e mai bun din acest val de refugiaţi: medici, profesori, ingineri… Au nevoie de ceva timp să înveţe germana şi apoi pot să lucreze. Lumea nu prea ştie, dar prin anii ’60 nemţii au vrut muncitori sirieni, nu turci. Pe vremea aceea Siria erau unită cu Egiptul, în aşa numita Republica Arabă Unită, iar preşedintele Nasser, egiptean, a cerut ca jumătate din muncitorii care plecă în Germania să fie sirieni, jumătate egipteni. Germania n-a vrut şi a adus turci. De 3 ani sirienii merg tot în Germania. Au văzut că e locul ideal pentru ei, li se dau locuinţe, bani şi mâncare, pot cere reîntregirea familiilor. Acum, practic, se aduc unii pe alţii. Nu degeaba o numesc pe Angela Merkel „mama noastră, este afirmația făcută de un doctor sirian stabilit în România, la Oradea, Rafik Khal, într-un interviu pentru ebihoreanul.ro.
CAUZELE RĂZBOIULUI:
Există două cauze principale, una de natură externă, celalaltă internă. Principala cauză externă e că ţările din Golf, mai exact Quatarul, a vrut să traverseze Siria cu un gazoduct care să alimenteze Europa, ceea ce ar fi făcut ca aliaţii noştri tradiţionali, Iranul şi Rusia, să piardă din punct de vedere economic. Am avut o relaţie bună cu Rusia încă de pe vremea războaielor cu Israelul, iar Rusia are şi acum o bază militară în Siria – singura lor bază la Marea Mediterană. Statele Unite, cu ajutorul ţărilor arabe prietene, au dorit să scoată Rusia din zonă, aşa că, brusc şi deloc întâmplător, au apărut mişcări de protest, după modelul „primăverii arabe”. Interesant e că înainte de începerea tulburărilor, Turcia deja construise tabere, deşi încă nu exista niciun refugiat. Am avut, deci, ghinionul să fim amplasaţi în zona de confruntare a marilor puteri: de o parte SUA, cu ţările occidentale, cu Turcia şi câteva ţări arabe, de alta Siria, Iranul şi Rusia.
DEMOCRAȚIE ȘI DICTATURĂ ÎN SIRIA:
Conform tradiţiilor şi educaţiei, noi avem un şef de care ascultăm. Aşa e şi în familie, toţi ascultăm de tata. Chiar dacă nu ne convine, îl ascultăm şi îl urmăm. Când moare, locul lui e luat de fratele său mai mare. Aşa e şi la nivel naţional, arabii sunt obişnuiţi să aibă un „tată” pe care să-l urmeze, chiar dacă are porniri dictatoriale.
MIGRAȚIA:
Situaţia e foarte gravă acum pentru că Statul Islamic cucereşte teritorii tot mai mari, iar refugiaţii aglomerează oraşele. Mai mult de jumătate din populaţia Siriei este în refugiu: 2 milioane în Turcia, 1,4 milioane în Liban şi 1,2 milioane în Iordania. Sirienii nu sunt primiţi în ţările din Golf sau în Arabia Saudită, care preferă să aducă muncitori din Filipine şi Pakistan decât arabi.
