Denunțător: Oprescu ar fi primit, în 9 ocazii, între 20.000-30.000 euro să nu dea afară un subaltern reclamat că lua mită

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, ar primit, potrivit unui denunț de la dosar, în aproape 9 ocazii sume cuprinse între 20.000 și 30.000 euro ca să nu dea afară un subaltern despre care edilului susținea că au ajuns la el mai multe reclamații că primea mită.

Informația apare în referatul prin care DNA solicită Tribunalului București arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu pentru luare de mită.

„În denunțul formulat la data de 23.08.2015, (…) a învederat, printre altele, ca în anul 2014, având în vedere ca inculpatului Sorin Oprescu, primar al municipiului București, i-a reproșat ca au ajuns la el mai multe reclamații la adresa (….), în sensul că acesta din urma lua mită. În consecință (…..) a convenit cu (…..) și persoana de încredere a acestuia, să-i dea inculpatului Oprescu o parte din aceasta mită, fără a-și aminti dacă inițiativa a fost a lui ori a lui (…..). Cu privire la justificarea remiterii unei părți din mita primită către Primar, (…..) a arătat ca obiectivul dorit era aceea ca inculpatul Sorin Oprescu să nu îl dea afară, având în vedere reproșarea reclamațiilor. De atunci, în cca. 9 ocazii, (…..) și (…..) i-au remis inculpatului Oprescu sume cuprinse între 20.000 ți 30.000 euro”, se arată în document.

În ceea ce privește modul în care aveau loc remiterile, denunțătorul a arătat că împreună cu o altă persoană se deplasau la casa primarului, unde îi lăsau banii, iar acesta din urmă le spunea ‘Mulțumesc’.

„(…..) a mai precizat că a încercat o dată să îi spună inculpatului Oprescu de la care dintre contracte provine mita, însă primarul l-a întrerupt repede (‘mi-a dat-o scurt’) spunându-i că nu îl interesează acest aspect”, se menționează în referat.

De asemenea, într-o declarație dată în 28 august, persoane respectivă a învederat că de la începutul anului 2012 consilierii personali ai primarului i-au adus la cunoștință că acesta din urmă nu îl mai agreează.

„În consecință, a luat legătura cu (…..) , știind că aceasta are o relație bună cu primarul. Referitor la problemă, aceasta i-a spus că îmi va stabili o întâlnire cu primarul, pe care mi-a și stabilit-o aproximativ în vara anului 2012 în (…..) , la casa inculpatului Oprescu. La întâlnirea ce a avut loc și la care au participat cei doi, (…..) l-a întrebat pe acesta care este problema și dacă vrea să îl dea afară, primarul răspunzându-i, cu aproximație, că ‘acum știu drumul și să vin acolo pe viitor să discutăm, ori de câte ori este nevoie’. Din exprimarea lui (…..) a dedus că primarul vrea ca (…..) să ceară bani de la contractorii privați aflați în relații cu Palatele Mogoșoaia, drept mită, și să-i dea și inculpatului Oprescu o parte din acești bani. La o discuție ulterioară (…..) i-a confirmat că, pentru ca ‘să fie bine’, trebuie să ia mită de la contractorii privați și să-i ducă și primarului, iar acesta din urmă nu primește decât euro”, a susținut denunțătorul.

Acesta a subliniat că, în consecință, de la finalul anului 2012, (…..) a solicitat sume de bani de la contractorii privați aflați în relație contractuala cu C.C.P.B.P.B în numele lui Oprescu și, din aceeași perioadă, a început să dea din aceste sume de bani primarului, remițându-i 90% din tot ceea ce încasa drept mită.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare