spot_img
0.7 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăhighlightJurnalist sibian, mesaj dur pentru Iohannis: Ne-ați făcut de râs, credeam...

Jurnalist sibian, mesaj dur pentru Iohannis: Ne-ați făcut de râs, credeam că veți renunța la concediile exotice

-

- Reclama -

Jurnalistul Dorin Teodorescu de la Ora de Sibiu i-a scris președintelui Klaus Iohannis prin intermediul ziarului unde lucrează. Teodorescu afirmă că l-a votat pe Iohannis știindu-i trecutul în calitate de primar al Sibiului.

- Reclama -

Teodorescu afirmă că și în calitate de primar al Sibiului, Klaus Iohannis nu ținea cont de critici și că și atunci pleca intempensiv în concedii exotice.

- Advertisement -

Titlul articolului: Ne-ați făcut de râs, domnule Johannis!

Renașterea Sibiului – e-adevărat, cu minusuri, dar și cu mai multe plusuri -, după 2000, vă este și d-voastră datorată. Chiar dacă ați avut antecesori importanți, pe care niciodată nu i-ați recunoscut. Și totuși mi-a fost teamă că nu veți renunța la stilul sfinx de-a vă manifesta ca ales (și ce ales!), indiferent și rece la critici, sugestii și opinii binevoitoare. Mi-a fost teamă că nu veți renunța la plecările intempestive în concedii exotice, ca pe vremea când ați fost primarul Sibiului. Și cel mai teamă mi-a fost că nu veți face față comunicării publice specifice Capitalei României. În special, relațiilor cu jurnaliștii bucureșteni, știind că pe ei nu-i veți putea „controla” ca pe cei din Sibiu. Și toate temerile mele, în timp record, s-au dovedit întemeiate. Dar, fiți sigur, nu mă bucur!, scrie Dorin Teodorescu.

- Advertisement -

Ați fost 14 ani primarul Sibiului, și în numai nouă luni ne-ați făcut de râs! V-ați luat zile libere, de parcă pentru asta ați vrut să ajungeți președinte; ați fost plecat din țară și noi am aflat de la jurnaliști străini; n-ați convins că sunteți pregătit să faceți ce ați promis, atunci când spuneați apăsat că veți fi președintele românilor, mai scrie jurnalistul.

Au trecut nouă luni, în care n-ați făcut nici un pas spre o nouă politică. Nu pentru că n-ați avea potențial de conducător, ci pentru că păreți ținut pe loc de trăsăturile bogatului evanghelic, aroganța seniorială și arivismul narcisiac. Vor spune adversarii d-voastră (chiar intelectuali sași sibieni respectabili!), unii poate cu siguranța bucuriei inconștiente, că ei știau, de la început, că așa va fi, că nu veți putea fi altul decât ați a fost ca primar. Lor le-aș reaminti că nimeni nu e perfect, iar plusurile realizărilor de la Sibiu puteau fi – la momentul 16 noiembrie 2014 – cel puțin motive de speranțe că veți realiza saltul de la Sibiu, la București, nu doar geografic. Ci, evident, cu concursul conștientizării punctelor slabe pe care destui vi le-au punctat public, între 2000-2014, mai scrie Teodorescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img