DOVADA că România e un STAT POLIȚIENESC

Cheltuielile cu siguranţa şi cu ordinea publică din România consumă, anual, 6,3% din bugetul consolidat al statului, în timp ce în ţările din UE se alocă, în medie, câte 3,7% din bugetul de cheltuieli pentru astfel de activităţi, adică jumătate, scrie Ziarul Financiar.

În Germania, spre exemplu, ordinea şi  siguranţa „înghit“ doar 3,6% din cheltuielile totale ale statului, în timp ce Danemarca acordă o importanţă mai mică acestor tipuri de costuri, care sunt în cuantum de numai 1,7% din cheltuielile guvernamentale totale. În schimb, cheltuielile cu educaţia şi cu sănătatea consumă în România, împreună, 19,4% din cheltuielile totale ale statului într-un an, pe când în Uniunea Europeană alocările pentru aceste două capitole sunt de 25,1% din cheltuielile totale ale statelor, adică cu aproape 30% mai mult decât la noi.

„Cred că avem o supraaglomerare de instituţii de forţă care nu privesc neapărat siguranţa cetăţeanului în mod direct, cum ar fi SRI sau SIE, unde salariile angajaţilor sunt mai mari decât cele ale poliţiştilor şi jandarmilor. Totodată, o mare parte din bani s-a alocat de-a lungul timpului pentru dotări moderne care să sporească siguranţa, în pregătirile pentru aderarea la Schengen“, a explicat pentru ZF profesorul universitar Mircea Coşea. În opinia lui, situaţia mai poate fi explicată şi ca urmare a unui comportament faţă de instituţiile de forţă din România care s-a generalizat. „Fiecare majoritate politică s-a sprijinit pe instituţiile de forţă şi şi le-a ţinut aproape inclusiv prin majorări de salarii, care au generat creşteri de cheltuieli. Să nu uităm că, pe vremea Boc- Băsescu, angajaţii din cadrul SRI sau SIE au fost în mare parte exceptaţi de la măsurile de austeritate, pe când poliţiştii şi jandarmii nu“, mai sustine economistul.

„Modul în care se împart cheltuielile pe capitole arată şi care sunt priorităţile strategice ale unei ţări, pe ce pune accentul. O ţară care gândeşte în perspectivă pune accentul pe educaţie şi sănătate, pe când alocarea unei importanţe mai mari siguranţei şi ordinii publice este o chestiune cu impact în prezent. (…) Statul ar trebui să se comporte ca un investitor eficient, care alocă resurse şi vede rezultatele. Din păcate însă – cel puţin dacă vorbim de jandarmii care se ocupă de paza unor obiective – se alocă resurse, dar nu cred că se văd rezultatele. Dacă statul ar avea comportamentul unui investitor, astfel de disfuncţionalităţi nu ar mai exista“, a explicat profesorul Dumitru Miron, decanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice, pentru Ziarul Financiar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare