Partenera lui Marcel Ciolacu, Sorina Docuz, a stârnit o serie de controverse în mediul online după ce și-a făcut apariția cu un șal din blană naturală la botezului fiului lui Alfred Simonis. După ce fostul premier a declarat că accesoriul a fost achiziționat cu 500 de euro dintr-un bazar din Istanbul, reprezentanții magazinului au făcut o postare pe Instagram în care au confirmat valoarea reală și au publicat și o serie de imagini cu șalul de blană, devenit viral, scrie Gândul.
În clipul postat pe social media, retailerul BEST VIP Leather & Fur a menționat că piesa vestimentară din blană autentică a fost achiziționată la prețul de 500 de euro, ci nu 15.000 de euro, așa cum a fost vehiculat.




