Zile de sărbătoare pentru seniorii din Drobeta-Turnu Severin

Zile de sărbătoare pentru seniorii din Drobeta-Turnu Severin. Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, marcată în fiecare an la 1 octombrie, membrii mai multor organizații de pensionari din municipiu s-au întâlnit, în ultimele zile, la evenimente organizate special pentru ei.

Muzica, dansul și buna dispoziție au fost nelipsite, iar primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a fost alături de seniori la întâlnirile organizate în oraș. Doamnele au primit flori, iar mesajul transmis de edil a fost unul de recunoștință pentru generațiile care au contribuit, prin munca lor, la dezvoltarea comunității.

„Vă suntem recunoscători, dragi părinți și bunici, pentru munca unei vieți, pentru grija cu care ați crescut generații și pentru valorile pe care ni le-ați lăsat moștenire. Prin puterea și sacrificiile dumneavoastră, ați contribuit la construirea acestei țări, lăsându-ne un exemplu pe care avem datoria să îl prețuim. Vă doresc multă sănătate, liniște și cât mai multe bucurii alături de copii, nepoți și de toți cei dragi!”, a transmis Marius Screciu.

Alături de seniorii Severinului au fost și tinerii din TSD Drobeta-Turnu Severin, într-o întâlnire simbolică între generații. Aceștia au participat la evenimente și le-au transmis pensionarilor un mesaj de apreciere.

„Vă dorim multă sănătate, liniște sufletească, bucurii alături de cei dragi și cât mai multe momente frumoase! Vă transmitem respectul și recunoștința noastră pentru fiecare dintre dumneavoastră!”, au transmis reprezentanții TSD Drobeta-Turnu Severin.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată anual la 1 octombrie, după ce Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a stabilit această dată în anul 1990.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Comisiei de Stat ruse pentru Rezervele de Minerale a fost arestat pentru corupție

    Igor Șpurov, directorul general al Comisiei de Stat pentru...

    Disney își restructurează televiziunea și face concedieri

    Walt Disney Co., cea mai mare companie de divertisment...

    Polipticul lui Giotto expus la Iași

    Polipticul lui Giotto, o capodoperă găzduită și expusă la...

    Furtuna economică perfectă

    Tensiunile globale alimentează evoluții economice la fel de îngrijorătoare....

    Articole relationate

    Categorii populare