Titus Corlățean: Am parcurs primii pași pentru dezbaterea la nivel european a subiectului Tezaurului de la Moscova

Am lansat la Strasbourg ideea dezbaterii la nivel european a subiectului Tezaurului Românei trimis la Moscova în Primul Război Mondial și nerestituit nici de autoritățile sovietice si, ulterior, nici de cele ale Federației Ruse, la mai bine de un secol de la acel moment, a anunțat pe Facebook senatorul Titus Corlățean.

CE MAI AFIRMĂ TITUS CORLĂȚEAN:

Împreună cu deputatul Iulian Bulai, membru de asemenea al delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg (lider al grupului politic european ALDE, motiv pentru care am căzut amândoi de acord să deschidă lista semnatarilor) am redactat și depus o moțiune de Rezoluție, în vederea întocmirii unui raport la nivel european, pe tema Tezaurului României de la Moscova și a modalităților în care, pe viitor, țara noastră ar putea să reintre în posesia acestui patrimoniu inestimabil al națiunii române. Textul în engleză îl aveți mai jos.

Moțiunea a fost susținută, la momentul depunerii sale la APCE, de un numar de 25 de semnături de parlamentari europeni din diverse țări.

Mă bucur să semnalez public că am parcurs primii pași procedurali cu succes. Biroul Adunării Parlamentare de la Strasbourg a făcut o primă evaluare și a direcționat moțiunea, conform regulilor în materie, Comisiei juridice, cea competentă în materie, pentru desemnarea unui raportor al temei. Miercuri, 30 septembrie 2026, Comisia juridică a APCE a lansat procedural apelul pentru depunerea candidaturilor pentru această poziție de raportor, o desemnare oficială urmând cel mai probabil să aibă loc la reuniunea din decembrie a.c. a acestei Comisii. Va fi un raportor european din alt stat și am motive să sper că va fi un bun si experimentat parlamentar, bun jurist, cu sensibilitate pentru acest subiect.

Reuniunea de ieri mi-a permis însă să prezint deja colegilor europeni istoria pe scurt a Tezaurului României de la Moscova, a importanței și sensibilității subiectului pentru națiunea română, dar și pentru standardele democratice ale Consiliului Europei. A fost utilă această oportunitate pentru sensibilizarea deputaților europeni încă de la acest stadiu.

Vă voi ține la curent cu evoluțiile.

Contăm pe cooperarea deplină a Ministerului român de Externe și a Băncii Naționale, detentorii de peste un secol ai acestui dosar, pe care l-am avut și eu în gestiune profesional-diplomatică acum 33 de ani, ca tânăr diplomat, referent al acestui dosar, în Direcția Juridică si Tratate a MAE. Și ulterior ca Ministru de Externe, care a abordat acest subiect la Moscova cu ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, în 2013… Contăm si pe sprijinul domnului profesor Ioan Scurtu, a domnului academician Ioan Aurel Pop, foști președinti din partea României ai „Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor privind istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în Primul Război Mondial”, a altor istorici și specialiști în domeniu. Drumul este lung, l-am început la nivel european acum (după un demers cu conținut similar efectuat în alți ani și la Parlamentul European de la Bruxelles), dar sediul acestui tip de materie este mai bine plasat la noi, la Consiliul Europei, mai ales că presupun că în viitor, cândva, Rusia va dori să se întoarcă la Consiliul Europei.

Fac acest lucru inclusiv datorită absenței totale a menționării acestui obiectiv în pseudo-programul de guvernare/ pseudo-capitolul de Politică externă prezentat zilele trecute de candidatul la portofoliul Externe, Oana Țoiu (o greșeală impardonabilă) și superficialității demonstrate de actorii politici din coaliția de Dreapta PNL-USR-UDMR în tratarea acestui tip de subiecte esențiale pentru Națiunea Română.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Articole relationate

    Categorii populare