Ministrul Justitiei, replica aiuritoare: Nu știu dacă trebuie să îi transmitem ceva fetei violate

„Nu știu dacă noi trebuie să îi transmitem neapărat ceva fetei. Cu siguranță putem transmite (fetei violate — n.r.) compasiune pentru situația în care s-a aflat, dar, vorbind de vinovății, cred că trebuie să așteptăm finalizarea unui proces”, a declarat marti ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc. 

„Cred că este decent și prudent să așteptăm mai întâi finalizarea rezultatelor Inspecției (Judiciare — n.r.) și ulterior să vorbim de eventuale greșeli sau alte forme de vinovăție. Evident că opinia publică este revoltată de un caz în sine, dar cred că, până la finalizarea într-o primă instanță, e destul de dificil să ne putem pronunța, neștiind exact toate detaliile unui dosar. De aceea, cred că, pentru a avea o informație corectă, trebuie să așteptăm această verificare a Inspecției. (…) Oricum, într-un termen rezonabil Inspecția o să vă poată spune exact când, din datele pe care le are, va putea finaliza o asemenea procedură”, a declarat Cazanciuc.

El a subliniat că „justiția se face în sala de judecată și doar atât”, asigurând că, la final, soluția care va fi dată va arăta că „s-a făcut dreptate”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare