Pentru că nu a publicat în Monitorul Oficial anexa cu marii consumatori față de care se va ajunge la limitarea consumului, Guvernul va avea probleme juridice în a-și impune limitările. Iar dacă o va face va putea fi obligat la despăgubiri uriașe, pentru că marii consumatori trecuți în anexa vor putea invoca inexistența juridică a unui act normativ care să-i vizeze. Explicația e simplă: o Hotărâre de Guvern, pentru a intra în vigoare și a produce efecte juridice trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial. Potrivit art. 108 alin 4 din Constituție, nepublicarea atrage inexistența hotărârii, afirmă pe Facebook avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM.
Pe de altă parte, potrivit art. 57 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, anexele fac parte integrantă din actul normativ și au exact aceeași forță juridică ca și acesta. Anexa este o componentă indivizibilă a hotărârii și tocmai de aceea trebuie publicată în același timp cu hotărârea, având același regim juridic. Singurele hotărâri care, complet sau parțial, nu se publică sunt cele cu caracter militar și cele clasificate, potrivit legii.Nepublicarea anexei în cazul HG nr 603/2026 nu se datorează nici uneia dintre aceste cauze, anexa nu este clasificată. Efectele acestei gafe a Guvernului: publicarea incompletă a HG nr. 603/2026 (fără anexă, deși chiar în cuprinsul ei scrie că anexa e „parte integrantă”) echivalează cu nepublicarea acelui segment din normă. În lipsa publicării oficiale în Partea I a Monitorului Oficial, dispozițiile din anexă nu au intrat niciodată în vigoare, nu fac parte din ordinea juridică activă și nu sunt opozabile nimănui. Nimeni nu poate fi sancționat, obligat sau supus unor reguli stipulate într-o anexă nepublicată, oricât de mare ar fi interesul public. Iar marile companii care sunt vizate de aceste limitări de energie vor avea cu siguranță resursele financiare și umane să-și recupereze pierderile în urma unor acțiuni care devin ilegale printr-o simplă superficialitate.Într-un stat de drept, cetățenii și persoanele juridice sunt guvernați exclusiv de textele aduse oficial la cunoștința publicului. Până la o eventuală publicare legală și integrală, Anexa la HG nr. 603/2026 rămâne doar o simplă ciornă, complet lipsită de putere juridică., mai spune Neacșu.




