Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803, se redeschide publicului după o restaurare capitală care a durat aproape trei ani, realizată prin programul ‘România Atractivă’ cu o finanțare PNRR de 4,6 milioane de euro.

‘De-a lungul anilor mulți v-ați oprit în fața castelului Teleki și ați fost curioși ce se află în spatele porților închise. Dar în curând nu va mai trebui să vă întrebați ce se ascunde înăuntru. Pe 16 iulie vestitele porți sculptate ale castelului Teleki din Gornești se vor redeschide, iar spațiile care au fost închise atât de mult timp se vor dezvălui din nou vizitatorilor. Datorită celor aproape 3 ani de muncă de restaurare, Castelul Teleki și-a recăpătat frumusețea originală în numeroase detalii. Suntem recunoscători că am reușit să renovăm una dintre bijuteriile Transilvaniei, un patrimoniu construit de o valoare deosebită’, a anunțat administrația Castelului Teleki din Gornești pe Facebook.

Proprietarul castelului, contele Kálmán Teleki, s-a declarat recent extrem de mulțumit de calitatea lucrărilor efectuate de echipa de restauratori.

‘Sunt foarte mulțumit de ce s-a făcut. Evident, sunt unele probleme, fiecare construcție are problemele ei, dar, în general, trebuie să recunosc că societatea care a lucrat aici a fost foarte, foarte bine organizată. Începând din luna iulie, castelul acesta o să fie deschis și vor putea veni cât mai mulți să vadă ce s-a realizat. Vor constata că Europa nu este un lucru atât de negru pe cât gândesc unii că ar fi, pentru că aceste castele au fost realizate din banii contribuabililor europeni’, a declarat, pentru AGERPRES, Kálmán Teleki.

Castelul construit în stil baroc în perioada 1772-1803, după ce domeniul a intrat în posesia lui Mihaly Teleki (în anul 1674), a aparținut acestei familii până în 1949, când a fost naționalizat, iar apoi a fost retrocedat în anul 2011

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare