O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la Bruxelles. Pentru a fenta rigorile legislației privind lobbyul, marile companii plătesc zeci de mii de euro pentru a sta la masă cu comisarii europeni. Iar organizatorii întîlnirilor deghizate în mese rotunde, conferințe, simpozioane etc nu sunt firme de lobby, ci redacțiile presei, scrie Euractiv.

La gala „28″ a Politico din 2025, Stefan Oelrich, directorul diviziei farmaceutice Bayer, nu a trebuit să solicite o audiență oficială la Ursula von der Leyen. A găsit-o pur și simplu în sală. Întîlnirea? Informală. Declarată public? Nicăieri.

Scena ilustrează perfect noua realitate de la Bruxelles: lobby-ul clasic, cu dosare depuse și întîlniri înregistrate, a găsit un concurent redutabil – evenimentele organizate de marile publicații media. Conferințe, cine de gală, mese rotunde „editoriale” la care companiile plătesc între 17.000 și 85.000 de euro pentru a-și plasa reprezentanții lîngă comisarii care le reglementează industria.
Mecanismul e simplu și aproape inatacabil juridic. Regulile UE obligă lobbyiștii să înregistreze întîlnirile cu oficialii europeni și să figureze în registrul de transparență. Dar „întîlnirile spontane sau cele cu caracter social” sunt excluse. Iar un dineu organizat de o publicație media nu e, cel puțin formal, o întîlnire de lobby.

Rezultatul? La gala Politico din 2025, directorul general al lobby-ului din telecomunicații GSMA a stat la masă cu comisarul pentru Concurență Teresa Ribera – exact în perioada în care sectorul telecom aștepta o decizie cheie privind fuziunile. Echipa Google s-a aflat în apropierea funcționarilor UE care supraveghează politica digitală. Totul perfect legal. Totul complet nedeclarat.

Presa, între jurnalism și intermediar de influență

Motivul economic e limpede: evenimentele au devenit una dintre puținele surse profitabile rămase în industria media, cu marje estimate între 35% și 65%. Aproape o treime din organizațiile de presă le consideră acum printre primele trei surse de venit. În acest context, Politico, Euronews, Financial Times, The Parliament Magazine și Euractiv concurează pentru aceiași clienți corporativi dornici să cumpere acces.

Problema morală e la fel de limpede, chiar dacă nimeni nu o recunoaște oficial: o publicație care vinde locuri la masă lîngă comisari, organizează paneluri pe teme de interes direct pentru sponsori și pune jurnaliști să modereze dezbateri plătite de companiile pe care le acoperă editorial nu mai e doar o redacție. E un intermediar de influență cu acreditare de presă.

„O acreditare de presă nu este un permis de a evita transparența,” spune James Stevens, veteran al lobby-ului bruxellez. „Dacă o activitate e menită să influențeze politica UE, ar trebui înregistrată.”
Experții în etică sunt și mai direcți. „Media joacă un rol nedefinit cînd organizează unele evenimente de lobby,” avertizează Nick Aiossa de la Transparency International. Iar un avocat specializat în declarații de transparență rezumă riscul juridic și moral: atunci cînd companiile plătesc presa pentru a aranja accesul la decidenți, organizația media „riscă să acționeze mai puțin ca un editor și mai mult ca un intermediar pentru activități de influență.”

Sistemul are și o față mai puțin vizibilă: el exclude sistematic vocile care nu au bani. Societatea civilă, ONG-urile, organizațiile de consumatori – toate au acces limitat sau inexistent la aceste evenimente. În schimb, sectoarele cel mai expuse reglementărilor UE – tehnologie, farmaceutice, energie – domină lista sponsorilor, conform unei analize Euractiv a peste 1.100 de evenimente din perioada 2019-2025.

Astfel, aceiași comisari europeni care decid legislația în domeniu aud, repetat, la mic dejunuri și cine de gală, argumentele industriei – fără ca acest lucru să apară în niciun registru public. „Lobby-ul informal reprezintă 80% din munca unui lobbyist,” spune Lola Avril, cercetătoare CNRS specializată în reglementarea lobby-ului. „Problema e cine obține cel mai mult acces și cum influențează asta gîndirea decidenților.”

Presa care se uită în oglindă

Publicațiile implicate resping comparațiile cu lobby-ul și invocă ziduri despărțitoare între editorial și comercial. Unele există cu adevărat. Dar granița se erodează vizibil cînd foști editori-șefi ajung să intervieveze sponsori în calitate de directori comerciali, cînd jurnaliștii sunt plătiți direct de companii pentru a modera dezbateri, sau cînd planul de locuri la o cină de gală este aranjat cu grijă în funcție de interesele sponsorilor.

„Cînd văd concurenți vînzînd acces privat la jurnaliștii lor, cred că depășim o limită,” spune Jean-Christophe Boulanger, CEO al publicației Contexte, una dintre puținele voci care au refuzat acest model de business. Între timp, la Bruxelles, mesele se pregătesc pentru următoarea gală. Comisarii vor fi acolo. Și sponsorii, la fel, conchide Euractiv. (B.T.I, preluare Inpolitics)