Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între 5 și 7 iunie, locul unde istoria prinde viață. Festivalul Daco-Roman DRUBETA aduce în fața publicului tabere antice, parade militare, lupte de gladiatori, demonstrații de luptă, ateliere interactive și spectacole cu foc, într-un eveniment dedicat trecutului fascinant al vechii cetăți de la malul Dunării.

Organizat de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Palatul Culturii „Teodor Costescu”, festivalul reunește unele dintre cele mai cunoscute asociații de reconstituire istorică din România: Terra Dacica Aeterna, Garda Apulum, Omnis Barbaria, Asociația Culturală Tomis și Veteres Milites.

Evenimentele vor debuta vineri, 5 iunie, cu amenajarea taberei antice și o paradă prin oraș, în cadrul căreia participanții vor distribui programele festivalului.

Sâmbătă, 6 iunie, publicul este invitat să descopere viața de acum aproape două milenii. Vizitatorii vor putea participa la activități interactive precum monetărie romană, scriere antică, ateliere de textile istorice, tir cu arcul sau demonstrații de artilerie romană.

Unul dintre cele mai atractive momente va fi programul „Devino legionar pentru o zi”, unde voluntari din public vor avea ocazia să îmbrace echipamentul unui soldat roman și să experimenteze atmosfera unei legiuni autentice.

Ziua de sâmbătă va continua cu parada modei antice, lupte de gladiatori, prima mare confruntare dintre daci și romani, parada cu torțe și un spectaculos show cu foc.

Duminică, 7 iunie, festivalul se încheie cu noi demonstrații de luptă și cu reconstituirea ultimei bătălii dintre daci și romani, moment care va marca finalul celor trei zile dedicate istoriei și patrimoniului local.

Festivalul Daco-Roman DRUBETA este unul dintre evenimentele care pun în valoare identitatea istorică a Severinului și legătura orașului cu una dintre cele mai importante așezări ale Imperiului Roman de pe teritoriul actual al României.

Intrarea este liberă. Organizatorii îi așteaptă pe severineni și pe turiști să descopere, pas cu pas, povestea Drobetei antice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Senatorii republicani supărați pe Trump pentru numirea noului sef al serviciilor de informații

    Senatorii republicani și-au exprimat îngrijorarea cu privire la numirea...

    Un originar din Belarus numit șeful Mossad

    Roman Gofman, născut în Belarus, a fost numit noul...

    Companiile rusești pot furniza peste 15.000 de drone pe zi

    Companiile autohtone pot furniza peste 15.000 de drone FPV...

    Fost președinte ucrainean, liderul opoziției: Trebuie să încheiem războiul acum

    „Ucraina trebuie să depună un efort uriaș pentru a...

    Articole relationate

    Categorii populare