Conacul din Transilvania unde și-a petrecut ultima noapte Petőfi Sándor a fost restaurat

Conacul Gyárfás din Cristuru Secuiesc, monument istoric construit începând cu anul 1728, a fost restaurat printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul programului guvernamental ‘România Atractivă’.

Clădirea, aflată în proprietatea Primăriei Cristuru Secuiesc, este cunoscută mai ales pentru legătura sa cu poetul maghiar Petőfi Sándor, care și-a petrecut aici ultima noapte înainte de dispariția sa în timpul bătăliei de la Albești, în 1849.

Primarul orașului, Koncz Hunor János, a declarat, pentru AGERPRES, că, de-a lungul timpului, conacul a avut mai multe destinații: a fost spital de pneumologie în perioada comunistă și ulterior, în ultimii ani, a găzduit un centru de plasament pentru copii cu dizabilități.

Restaurarea conacului a urmărit păstrarea elementelor originale ale clădirii, cum ar fi frescele istorice, tavanul decorat sau grinzile vechi.

Koncz Hunor János a explicat că în pivnița conacului a fost amenajat un spațiu, denumit ‘Crama Gyárfás’, care ar putea fi transformat în viitor într-o cafenea, iar parterul va găzdui o expoziție permanentă despre istoria conacului și legătura sa cu poetul Petőfi Sándor, precum și diverse evenimente culturale și expoziții temporare.

Mansarda va funcționa ca sală de conferințe și spațiu pentru activități culturale.

De asemenea, există și posibilități de cazare pentru aproximativ 10-12 persoane.

Inaugurarea conacului renovat va avea loc pe 24 mai, iar localnicii vor putea să intre și să admire această clădire emblematică pentru comunitate.

În curtea conacului se află și un păr vechi, cunoscut ca ‘părul lui Petőfi’, sub care poetul și-ar fi scris ultima poezie, care a devenit acum un punct de atracție pentru vizitatori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Șeful JP Morgan: Armata rusă ar putea merge astăzi până la Paris dacă ar dori

    Țările europene se confruntă cu probleme grave și nu...

    Articole relationate

    Categorii populare