Cine vrea capul premierului britanic

Fostul ministru britanic al sănătății Wes Streeting a anunțat sâmbătă că va candida la orice cursă pentru a-l înlocui pe premierul Keir Starmer la conducerea Partidului Laburist și a guvernului, relatează Reuters și AFP.

‘Avem nevoie de o competiție reală (în cadrul Partidului Laburist) cu cei mai buni candidați în cursă, iar eu voi candida’, a declarat Streeting, în vârstă de 43 de ani, la o conferință la Londra.

El a demisionat joi din funcția de ministru al sănătății, spunând că ‘și-a pierdut încrederea’ în Keir Starmer după rezultatele dezastruoase ale Partidului Laburist la alegerile locale din 7 mai.

Wes Streeting, din aripa dreaptă a Partidului Laburist și considerat unul dintre principalii rivali ai lui Keir Starmer, nu s-a lansat încă oficial în cursa pentru conducerea partidului. Pentru acest pas ar fi nevoie de 81 de deputați dispuși să-l susțină.

El a afirmat că dispune de ‘sprijin în cadrul grupului parlamentar’ al Partidului Laburist, dar a explicat că preferă să aștepte până când ‘toți potențialii candidați’ vor putea concura.

Streeting l-a menționat în special pe primarul municipalității Manchester, Andy Burnham, care trebuie mai întâi să obțină un mandat de parlamentar pentru a fi eligibil să candideze la conducerea partidului.

Burnham, cea mai populară figură din Partidul Laburist și un reprezentant important al aripii stângi a formațiunii, a primit vineri aprobarea partidului pentru a candida la alegerile parțiale din Makerfield (nord-vestul Angliei), dar organizarea alegerilor va dura câteva săptămâni.

‘Dacă am fi acționat în grabă fără să-i dăm lui Andy șansa de a se prezenta, noul lider, fie că este vorba de mine sau de altcineva, ar fi lipsit de legitimitate și, prin urmare, am ajunge să prelungim instabilitatea și incertitudinea’, a declarat Streeting.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare