Leoaica Europa. Cel mai fascinant, dar și mai frustrant proiect de pe planetă. De asta o iubim atât de mult. Este aproape un om. Ne recunoaștem aici, ne simțim acasă. Anotimpurile ei politice ne arată limitele, dar și aripile, complexitatea are rădăcini adânci. Ce moștenire uluitoare! Democrația reprezentativă, Atena, dreptul roman, seducătoarea Renaștere, Iluminismul! Gândirea critică, dar și panta rei! Metamorfoze, dar și fundații. Visare, dar și temere. Creștinism! Mai ales că trebuie să-l apărăm! Oare o mai facem? Suficient? E obligatoriu, căci asta suntem, de acolo venim!, afirmă pe Facebook europarlamentarul PNL-PPE Rareș Bogdan.
CE MAI SUSȚINE RARES BOGDAN:
Complicata Europă mai este eficientă? Am fost și suntem creierul lumii în materie de standarde. Acum vorbim de protecția datelor și etica AI, de o capacitate uluitoare de a civiliza tehnologia. Admirabilă! În plus, este cel mai bun loc de trăit. Mai călduț. Dar ce rezistență organică are la risc? SUA și China fac ce se numește inovare prin distrugere creativă, iar Europa protejează ce are. Este lentă și uneori incapabilă să-și protejeze interesele economice. Mai ales în fața unor adversari agresivi. Ce îmi place: aici poți prospera fără să sacrifici individul pe altarul controlului. Ce nu îmi place, dar se corectează: insistând pe perfecțiune morală (și aici avem de discutat cum stabilim standardul de aur, pentru că derapajele sunt greu de înghițit) Europa noastră riscă să devină irelevantă economic. Avem noi o vorbă: și sărac, și gingaș. Da, dar noblesse oblige! Deci să mergem la defilare, dar să nu cumva să adormim, căci vorba celor care vor să ne demanteleze, dușmanul de clasă nu doarme. Realismul economic bate întotdeauna entuziasmul ideologic.
Uniunea Europeană aproape a traversat infernul ca să se trezească. Nu s-a unit la un pahar de șampanie, ci pe ruinele imperiilor care s-au devorat reciproc. Ce s-a întâmplat cu declarația lui Schuman? A apărut un mecanism de gestionare a traumelor istorice transformat în pact economic. Unde suntem acum? Sfârșim concediul geopolitic. Ne trezim. După ce am externalizat securitatea către SUA și energia către Rusia, zicându-ne că astfel, războiul devine imposibil, iată ca infernul recent ne-a trezit. Realitatea obiectivă ne-a pus în față calea: „soft power” fără „hard power” e neant. Acum nu ne mai unește doar idealismul, ci …să-i zicem frica sistemică. Individual, ne pierdem relevanța. Deci vrei, nu vrei, bei, Grigore, aghiazmă! Pe tabla de șah sunt și jucători cu mai puțină istorie, și cu mai multă, dar teribil de pragmatici. Paradoxal, am avut nevoie de o criză la graniță ca să facem un pas înainte. Reforma s-a impus nu din voință, ci deoarece nu mai existau opțiuni. Costisitor, dar indispensabil.
Ca o leoaică. Pare calmă, coada i se mișcă încet, în pace. Inertă, dar vie. Dar dacă îi ataci puii…
Inerția istorică, birocrație care face să pară că UE se mișcă în reluare, o politețe care, pentru un observator extern, poate trece drept slăbiciune sau somnolență. Care sunt puii noștri? Standardul de viață. Și ne-am mobilizat. Am simțit în proximitate colții adversarului și am transformat 27 de voci divergente într-un bloc compact de sancțiuni.
Leoaica s-a activat. Dacă avem minte, controlăm un activ economic și legislativ care, împreună cu SUA, nu poate fi învins. Să nu uităm: împreună cu SUA!
România devine tot mai relevantă în corul european. O știu toți. Nu o spun. De ce să o facă, dacă noi nu o facem suficient? Să ne vândă alții marfa? Suntem o Europă în miniatură. Nu trebuie să ne subestimeze nimeni. Din infern am ieșit cu cicatrici care ne-au redat instinctul. Ne apărăm perimetrul și apărăm Europa. Din inerție, putem fi letali. Dar suntem creștini.
La mulți ani, cetățeni europeni!
