Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat sâmbătă că a avut posibilitatea să constate efectele pozitive ale prezenţei preşedintelui României la Consiliul de Pace şi nu am fost izolaţi. El a mai spus că e prematur să vorbim despre o vizită a secretarului de stat Mark Rubio în România dar preşedintele a evocat elemente importante ale relaţiei bilaterale în această conversaţie, elemente care pot permite concretizarea unei vizite.

Potrivit lui Lazurca, ”am fost mai puţin izolaţi decât se spune”.

Marius Lazurca a mai spus că ceea ce s-a întâmplat la Washington în zilele trecute a fost ”principalul proces şi unicul proces pe care comunitatea internaţională, sub ghidajul Statelor Unite, îl dedică păcii din Orientul Mijlociu”.

Despre şansele ca preşedintele României să facă o vizită, o întâlnire bilaterală cu Donald Trump sau dacă alţi oficiali americani vor fi prezenţi în România în perioada următoare, Marius Lazurcă a spus că vizita preşedintelui Nicuşor Dan a fost remarcată.

”Am avut posibilitatea să constat efectele pozitive ale prezenţei preşedintelui României la acest eveniment. Oficialii americani mi-au confirmat nemijlocit că apreciază interesul pe care România, prin şeful statului, îl dă acestei iniţiative a Statelor Unite sau a iniţiativelor în general ale administraţiei Trump. Nu pot de aşadar exclude că din energie pozitivă pe care preşedintele a creat-o prin această prezenţă se vor naşte şi alte proiecte benefice pentru România”, a completat consilierul prezidenţial.

Marius Lazurca a arătat că ”e prematur să vorbim despre o vizită a secretarului de stat Mark Rubio în România”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Au început arestările oamenilor lui Vučić

    În urma înfrângerii coaliției fostului președinte Aleksandar Vučić în...

    Comisia Europeană îl susține pe Tusk in scandalul Curții Constituționale

    Comisia Europeană a anunțat astăzi, cu ocazia demiterii președintelui...

    Articole relationate

    Categorii populare