Propunerile grecilor pentru creditori: Ce taxe vor sa creasca

Potrivit publicaţiei britanice The Guardian, care citează surse guvernamentale, grupului parlamentar al principalului partid aflat la guvernare i s-a cerut să fie pregătit pentru a vota pachetul de măsuri cel mai devreme mâine. Anunţul vine cu puţin timp înainte de expirarea ultimatumului dat de creditorii internaţionali. Preşedintele Consiliului European le-a cerut creditorilor să facă la rândul lor propuneri realiste legate de datoria Greciei. Asta în timp ce Germania nici nu vrea să audă de o restructurare a datoriei, transmite Digi 24.

Pentru a primi banii, Atena se angajează să facă reforme credibile, care ar însuma, potrivit presei elene, 12 miliarde de euro pe următorii doi ani şi nu 8 aşa cum anunţase iniţial.

Noul plan ar conţine şi creşterea Taxei pe Valoare Adăugată pentru mai multe categorii de produse şi servicii. Astfel, Taxa ar urma să fie majorată de la 10 la 13% pentru bunurile de lux, dublată pentru serviciile hoteliere şi ridicată la 23% pentru alimente procesate, transport şi anumite servicii oferite de firme private. De asemenea, impozitul pe profit ar urma să fie mărit de la 26 la 28%.

Propunerile grecilor:

– creşterea impozitului pe profit la 28%

– creşterea TVA la produsele de lux la 13%

– dublarea TVA pentru domeniul hotelier

– creşterea TVA pentru mai multe sectoare private la 23%

Alexis Tsipras, premierul Greciei: „O precondiţie este, pe de o parte, reforme credibile şi, pe de altă parte, un angajament clar pentru o finanţare suficientă şi o restructurare a datoriilor pentru a putea avea o soluţie viabilă şi o ieşire definitivă din criză. Acesta este scopul nostru.”

 

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Articole relationate

    Categorii populare