Liderul senatorilor PNL: Dacă se taie cu 10% suma forfetară a parlamentarilor dau afară un om. Am 7

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, consideră că o eventuală măsură de reducere a sumei forfetare a parlamentarilor cu 10% nu ar ‘ajuta’, dar, dacă va fi luată o decizie în acest sens, el va da afară unul dintre angajați sau va închide un sediu în care își desfășoară activitatea.

‘Se poate tăia. Haideți să vă spun o chestie. Asta nu e o problemă. Eu nu cred că ajută, dar putem fi și noi suficient de empatici la un efort național să facem treaba asta. Mie, dacă îmi taie 10% din sumă, o să dau afară un om. O să dau statului să plătească un șomaj. Deci, n-am o problemă cu treaba asta. Eu nu plec cu banii acasă (…). Dacă am zece angajați, îi plătesc din aceeași sumă. N-am zece, am șapte. Deci, în momentul când îmi taie suma forfetară, dau afară un om sau o să renunț la un sediu’, a afirmat, marți, Fenechiu, la Senat.

El susține că o eventuală măsură ar fi renunțarea la diurna pe care o primesc parlamentarii care nu sunt din București.

‘Oamenilor nu li se explică. Un parlamentar are o indemnizație, care este o indemnizație de 11.000 și ceva de lei. Are o sumă forfetară din care își întreține birourile, își întreține personalul de lucru și își întreține activitatea pe care o desfășoară. Mai primește 1.400 de lei, bani de transport, iar celor care nu sunt din București li se decontează forfetar 4.500 lei cazarea și, respectiv, primesc o diurnă. Eu, personal, aș renunța la diurnă. Pentru că, din punctul meu de vedere, ești parlamentar, trebuie să vii la muncă. Da, aia ar putea fi o măsură. În rest, nu văd care e problema. Chiar nu o văd’, a adăugat Fenechiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Patronul unei bănci sârbe, apropiat de Vučić, a fost arestat

    Poliția sârbă l-a reținut pe omul de afaceri Davor...

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Articole relationate

    Categorii populare