Motreanu: Parlamentul European și Consiliul au ajuns la o înțelegere privind simplificarea Politicii Agricole Comune

Parlamentul European și Consiliul au ajuns la o înțelegere privind simplificarea Politicii Agricole Comune. Am participat la aceste negoceri, în calitate de responsabil al grupului PPE pe acest dosar. M-am asigurat că agricultorii români vor beneficia de proceduri mai simple și sume mai mari pentru dezvoltarea fermelor lor. La negocieri au participat reprezentanții Parlamentului European, comisarul european pentru Agricultură, Cristophe Hansen, reprezentanții președinției daneze a Consiliului UE, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

CE MAI SUSȚINE DAN MOTREANU:

ℹ Se va efectua un singur control la fața locului pe an pentru fiecare exploatație.

ℹ Am aprobat creșterea sprijinului pentru micii fermieri de la 50.000 la 75.000 de euro pentru creșterea competitivității fermelor lor.

ℹ Am prevăzut posibilitatea finanțării achiziției de bovine, caprine sau ovine de înaltă valoare genetică prin pilonul II.

ℹ Fermierii vor putea fi despăgubiți printr-un nou tip de plăți de criză din Pilonul II, în urma dezastrelor naturale, a fenomenelor climatice nefavorabile, epidemiilor de boli ale animalelor sau a evenimentelor catastrofale.

ℹ Acordul prevede posibilitatea recunoașterii fermelor certificate ecologic sau în conversie cu respectarea automată a anumitor condiționalități în materie de mediu și climă.

ℹ Se acordă mai multă flexibilitate în ceea ce privește îndeplinirea standardelor GAEC. Unitățile agricole certificate ecologic sau în curs de certificare sunt considerate a respecta automat majoritatea acestor cerințe, la fel și unitățile situate în situri Natura 2000.

ℹ Fermele sub 30 de hectare vor fi exceptate de la rotația și diversificarea culturii.

ℹ În ceea ce privește pășunile permanente, statele membre vor putea alege să păstreze statutul terenurilor clasificate drept arabile, chiar dacă acestea au fost utilizate ca pășuni pe termen lung. Acest lucru permite fermierilor cu pășuni cu rotație lungă, de peste cinci ani, să evite reclasificarea terenului.

ℹ Măsurile pentru simplificarea PAC vizează economii de până la 1,58 miliarde de euro anual pentru fermieri și de 210 milioane de euro pentru administrațiile naționale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Primăria Drobeta-Turnu Severin a digitalizat serviciile pentru parcările rezidențiale

    Severinenii pot accesa, de acum, mai ușor serviciile legate...

    Israelul este „în stare de șoc” după acordul lui Trump cu Iranul

    Parte a războiului din Orientul Mijlociu, Israelul este “în...

    Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate: Bugetul asigurărilor de sănătate se va prăbuși

    Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu...

    Surse iraniene: Teheranul va permite trecerea liberă prin Hormuz doar 60 de zile

    O parte din acordul dintre Washington și Teheran prevede...

    Scandalul legii salarizării in Sănătate: 61% din angajați vor pleca din sistemul public

    Federaţia Solidaritatea Sanitară transmite, luni, că proiectul Legii salarizării...

    Articole relationate

    Categorii populare