Europarlamentarul Dan Motreanu anunță negocieri dificile cu Consiliul UE pentru simplificarea Politicii Agricole Comune

Negocierile dintre Consiliul UE și Parlamentul European privind simplificarea Politicii Agricole Comune se reiau în curând și se anunță dificile. În calitate de responsabil al grupului PPE pe acest dosar, am obținut aprobarea Parlamentului European pentru o serie de amendamente astfel încât agricultorii să beneficieze de proceduri mai simple și sume mai mari pentru dezvoltarea fermelor lor.Există o serie de vești bune pentru fermieri. Consiliul este dispus să analizeze propuneri precum sprijinul pentru tinerii fermieri, organizațiile de producători și start-up-urile agricole. Există șanse mari de acord între Parlamentul European și Consiliu asupra unor măsuri precum existența unui singur control pe an pentru fiecare exploatație agricolă, introducerea plăților de criză pentru fermierii afectați de dezastre naturale, boli ale animalelor sau fenomene climatice extreme, majorarea plafoanelor pentru micii fermieri, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

Din păcate, Consiliul consideră că unele dintre propuneri ar trebui discutate în cadrul altor inițiative legislative fiind în afara domeniului privind exercițiul de simplificare. Pe scurt, deși negocierile nu vor fi simple, direcția este clară: ne dorim o Politică Agricolă Comună mai flexibilă, mai accesibilă și mai aproape de nevoile reale ale fermierilor europeni. Obiectivul meu este ca negocierile să se încheie până la sfârșitul acestui an, astfel încât, de la 1 ianuarie 2026, fermierii români și europeni să beneficieze de o Politică Agricolă Comună mai simplă, mai eficientă, cu fonduri mai accesibile și proceduri administrative semnificativ reduse, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare