spot_img
vineri, 5 decembrie, 2025
11.6 C
București

Cum trimiți prin poștă într-o instituție a statului român un document de la subsol la etajul 1

Aţi mai auzit despre prestarea unor servicii poştale în interiorul aceleiaşi clădiri? Se întâmplă în Palatul de Justiţie din Oradea, unde oamenii îşi caută dreptatea. Cetăţenii care au nevoie de legalizarea unei sentinţe judecătoreşti – căci, da, nu e suficient să câştigaţi un proces şi să primiţi hotărârea acasă, ci trebuie să obţineţi şi ştampila doveditoare că este un act autentic! – ajung într-o situaţie absurdă.  De pildă, pentru Tribunalul Bihor cererea de legalizare se completează la Arhiva aflată la primul etaj al clădirii, de unde justiţiabilul este trimis la subsol, la oficiul poştal, ca să plătească o taxă de 5 lei pentru fiecare document. De acolo, cererea trebuie să ajungă din nou la Arhivă şi, ca să nu-i pună pe oameni să urce încă o dată scările, nici măcar dacă se oferă să o facă, li se cere să plătească… serviciul poştal!, scrie Bihoreanul.

Într-o situaţie concretă, petrecută recent, un orădean a achitat 13 lei pentru un plic ce conţinea cererea şi hotărârea care trebuia legalizată. Iar pentru ca absurdul să fie complet, chiar dacă a plătit tot şi a lipit plicul de dimineaţă, actele au urcat la Arhivă abia în ziua următoare!

CE SPUNE TRIBUNALUL BIHOR:

Conform prevederilor art. 9 lit. l din Ordonanţa de urgenţă nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive, se taxează cu 5 lei pentru fiecare exemplar de copie.

Vă aducem la cunoştinţă că Poşta Română este o instituţie distinctă faţă de instanţele judecătoreşti, iar pentru a veni în sprijinul cetăţeanului – justiţiabil, în Palatul de Justiţie din Oradea s-a alocat Poştei Române un spaţiu în care îşi desfăşoară activitatea.

Taxele de timbru, deşi generate de activitatea de judecată, se fac venit la bugetul local şi nu intră în bugetul instanţelor judecătoreşti.

Cererea pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii legalizate de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive, însoţită de dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate se poate depune la registratura instanţei, în cursul programului cu publicul, sau poate să fie transmisă prin poştă, servicii de curierat sau e-mail. Costurile serviciilor poştale sau de curierat sunt acoperite de către solicitant.

Ulterior depunerii/înregistrării cererii la Tribunalul Bihor, cu respectarea procedurii stabilite la nivelul instanţei, aceasta este direcţionată compartimentului competent în vederea soluţionării, care, cu respectarea termenelor prevăzute de lege şi după verificarea îndeplinirii condiţiilor stabilite de lege, procedează la legalizarea înscrisurilor şi eliberarea către solicitant.

Menţionăm, de asemenea, că în cadrul Compartimentului arhivă al Tribunalului Bihor se regăsesc cereri tip pentru eliberarea copiilor legalizate de pe hotărârile judecătoreşti, utilizarea acestora fiind opţională pentru solicitanţi.

Informaţiile privind taxele judiciare de timbru datorate, modalitatea de achitare a acestora şi de formulare a cererilor privind eliberarea de copii legalizate de pe hotărârile judecătoreşti se regăsesc în OUG nr. 80/2013, pe portalul Tribunalului Bihor, la secţiunea „Bine de ştiut” şi la avizierul instanţei, aflat într-un loc accesibil publicului.

Serviciul de justiţie se înfăptuieşte în baza legii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă a cerut cetățenia rusă

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă Sofia...

    FMI avertizează UE: Nu vă atingeți de activele înghețate ale Rusiei

    Fondul Monetar Internațional pledează pentru respectarea dreptului internațional în...

    Spania, avertisment de urgență privind ciocolata Milka

    Agenția Spaniolă pentru Siguranța Alimentară și Nutriție a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare