spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-3.3 C
București

Grecii recurg la bitcoin pentru a ocoli restricțiile asupra mișcărilor de capital

În condițiile în care retragerile de la ATM sunt limitate la 60 de euro pe zi iar depozitele în euro ar putea fi devalorizate prin convertirea în drahme, o soluție pentru greci de o ocoli restricțiile constă în convertirea în moneda virtuală bitcoin, transmite Reuters, relateaza Agerpres.

Deși nu există cifre exacte, interesul grecilor în această monedă virtuală, care nu poate fi controlată de nicio autoritate monetară și poate fi transferată cu ajutorul unui smartphone, a crescut în mod exploziv în ultima perioadă. Numărul noilor clienți care au depozitat cel puțin 50 de euro la BTCGreece, singura platformă de tranzacționare a bitcoin din Grecia, a crescut cu 400% în ultimele două luni,m iar fondatorul BTCGreece, Thanos Marinos susține că numărul absolut al utilizatorilor se ridică la câteva mii.

Utilizarea bitcoin permite grecilor să facă unul din lucrurile pe care restricțiile asupra mișcărilor de capital încearcă să îl împiedice: să transfere bani din conturile lor bancare și, dacă doresc, peste hotare.

‘Atunci când oamenii încearcă să transfere bani peste hotare și statul îi împiedică, bitcoin este singura modalitate’, a declarat Adam Vaziri, membru în consiliul de administrație al UK Digital Currency Association.

Însă fondatorul BTCGreece, Thanos Marinos, susține că principalul obiectiv al cumpărătorilor greci de bitcoin este să-și protejeze fondurile față de perspectiva ieșirii Greciei din zona euro, care ar fi urmată de convertirea depozitelor din băncile grecești într-o nouă monedă națională puternic devalorizată. În cazul în care alegătorii resping solicitările creditorilor internaționali la referendumul de duminică acest scenariu devine și mai probabil.

‘Mulți oameni păstrează toate monedele bitcoin pe care le cumpără pe platforma noastră, până când înțeleg ce să facă cu ele. Ei cred că dacă au bitcoin sunt în siguranță’, a declarat Thanos Marinos.

Însă valoarea unui bictoin suferă de o volatilitate mare, trecând de la un maxim de peste 1.200 de dolari pe unitate la finele lui 2013 la o depreciere de aproape 70% în mai puțin de o lună după un atac al piraților informatici asupra platformei japoneze de tranzacționare Mt. Gox la începutul lui 2014. Săptămâna aceasta, în care Grecia a intrat în incapacitate de plată cu privire la o tranșă către FMI, prețul bitcoin a urcat până la 268 de dolari, în creștere cu 20% față de valoarea de la începutul lunii iunie, în timp ce numărul tranzacțiilor zilnice a atins cifra record de 150.917.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dosarul Epstein face o victimă in Europa la nivel înalt

    Fostul ministru slovac de externe, Miroslav Lajčak, a anunțat...

    AstraZeneca, investiții de 15 miliarde de dolari in China

    China a devenit un contribuitor cheie în domeniul inovației...

    Mii de persoane in stradă la Miercurea Ciuc împotriva creșterii taxelor

    Mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la...

    Jeffrey Sachs: Europa se autodistruge

    Țările europene se îndreaptă spre declin prin interzicerea gazului...

    Cină de taină la Bruxelles împotriva lui Trump

    Liderii europeni au pus la cale un plan secret...

    Ministru chinez, anchetat

    Comisia Centrală pentru Inspecția Disciplinarii din China a anunțat...

    MOL mută in Libia

    Grupul MOL a încheiat un nou parteneriat strategic cu...

    Articole relationate

    Categorii populare