Baronul de Hunedoara, acuzat de DNA, chef cu 9 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe

Miercuri după-amiază, episcopii care au participat la hramul Catedralei Episcopale din Deva au fost invitaţii fostului preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Molot, acuzat de DNA, la vila acestuia din satul Săcărâmb, scrie Hunedoara Libera.

După ce a fost decorat cu Crucea Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cea mai înaltă distincţie acordată unui mirean, Mircea Moloţ i-a invitat pe ierarhii veniţi în judeţ la casa de vacanţă din satul Săcărâmb. Astfel, pe drumul care duce spre vila fostului preşedinte al CJ Hunedoara, a fost timp de câteva ore un dute-vino neobişnuit pentru locuitorii micului sat de munte.

11715062_1442113889430653_1258235605_ovldddd

În imaginile surprinse în zonă apar autoturismele Arhiepiscopiei Râmnicului, Episcopiei Severinului și Strehaiei şi Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor însă, potrivit unor surse, la întâlnirea de la vila lui Mircea Moloţ au participat şi alţi ierarhi, dar şi preoţi din judeţul Hunedoara.

Mai mult, oamenii din sat sunt “la curent” cu evenimentul care a avut loc pe culmea de la capătul satului, pe proprietatea ascunsă bine de ochii curioşilor în pădure.

Sursele Hunedoara Libera susţin că, în acest fel, Mircea Moloţ a ţinut să se revanşeze cu o masă generoasă pentru onoarea de a fi decorat în prezenţa celor 9 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Marine Le Pen: Când Mbappé va spune că nu vom câștiga alegerile, sunt sigură că o vom face

    Șefa grupului parlamentar al partidului de ultradreapta Adunarea Națională...

    Trump mută cu Rusia ca să lovească China

    Administrația Trump insistă asupra unor relații mai strânse cu...

    Capul de copil al lui Brâncuși expus la Iași

    Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist...

    Trump spune că ar putea merge in acest an in Rusia

    Președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei...

    2 militari germani care lucrează pentru NATO agresați in Olanda: Jos NATO

    Doi soldați germani, membri ai sediului operațional NATO din...

    Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din Berlin

    Producătorul auto german Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din...

    Articole relationate

    Categorii populare