Jucătorii străini din campionatul grec de fotbal își renegociază contractele

Situația dificilă în care se află țara afectează și fotbalul din Grecia, scriu francezii de la latribune.fr. Agenții jucătorilor străini care evoluează în campionatul grec negociază deja pentru ca aceștia să își primească salariile în euro, chiar și în cazul ieșirii Greciei din Uniunea Europeană, scrie sursa citată, transmite Digi 24.

Fotbaliștii străini din campionatul Greciei se tem de o devalorizare a contractelor în cazul ieșirii țării din zona Euro. Potrivit La Tribune mai mulți agenți au contactat deja cluburi precum Olympiakos, Panathinaikos, AEK Atena sau PAOK Salonic și le-au cerut introducerea unei clauze care să stipuleze că, „în cazul unui schimb de monedă, jucătorii vor fi plătiți în moneda convenită la semnarea contractului”, adică euro.

De asemenea, agenții cer ca salariile jucătorilor să fie virați în conturi bancare din afara Greciei.

România are mai mulți internaționali care evoluează în prima ligă din Grecia. Căpitanul naționalei, Răzvan Raț evoluează la PAOK, mijlocașul Costin Lazăr evoluează la Iraklis Salonic, în timp ce Dorin Goian joacă pentru Asteras Tripoli.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare