spot_img
vineri, 5 decembrie, 2025
9.4 C
București

UDMR îl acuză pe rectorul universităţii de medicină din Târgu Mureş de „excluderea intenţionată şi deschisă” a comunităţii maghiare

Filiala locală a UDMR îl acuză, într-o scrisoare deschisă publicată joi, pe Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, de „excluderea intenţionată şi deschisă” a comunităţii maghiare din oraş.

Grupul UDMR din Consiliul Local Târgu Mureş i s-a adresat rectorului după ce în noua farmacie universitară, inaugurată în data de 25 iulie, care aparţine unei instituţii cu secţie maghiară, lipsesc complet inscripţiile şi comunicarea în limba maghiară.

În oraşul transilvănean, locuit în proporţii aproape egale de români şi maghiari, este obişnuită folosirea inscripţiilor şi comunicării bilingve în farmacii şi alte unităţi comerciale. Cu toate acestea, potrivit relatărilor presei locale, la farmacia universitară „Gaudeamus”, inaugurată vinerea trecută, au fost folosite exclusiv inscripţii în limba română, iar ceremonia de deschidere s-a desfăşurat doar în limba română.

Scrisoarea deschisă, semnată de viceprimarul Levente Mihály Kovács şi de consilierii locali ai UDMR, şi publicată pe pagina oficială de Facebook a filialei locale, aminteşte că utilizarea limbii maghiare în municipiul Târgu Mureş este garantată atât de legislaţia administrativă românească, cât şi de Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare. „La Târgu Mureş, folosirea limbii maghiare nu reprezintă un gest de bunăvoinţă – ci un drept al unei întregi comunităţi!” – se arată în document.

Semnatarii critică lipsa folosirii limbii maghiare în inscripţii, materiale informative, vitrine şi discursurile rostite la inaugurare. Aceştia consideră situaţia cu atât mai gravă cu cât una dintre misiunile declarate ale farmaciei este de a oferi studenţilor posibilitatea să dobândească experienţă profesională, iar într-un mediu multicultural promovarea utilizării unei singure limbi nu este benefică şi nici de dorit.

„Ceea ce demonstraţi, încă odată, nu este o simplă omisiune, ci o excludere intenţionată şi deschisă a comunităţii maghiare din Târgu Mureş, fapt care încalcă grav drepturile lingvistice şi drepturile fundamentale ale acesteia. Pentru dumneavoastră, comunitatea noastră nu înseamnă nimic, iar multiculturalismul – care defineşte în mod esenţial oraşul nostru – nu este decât o lozincă goală, invocată cel mult la festivităţi de absolvire sau în cadrul unor proiecte europene” – afirmă politicienii UDMR.

Aceştia îi solicită rectorului să ia „de urgenţă măsuri” pentru asigurarea bilingvismului în inscripţiile şi materialele informative ale farmaciei şi pentru a permite utilizarea limbii maghiare în relaţia cu publicul. Solicită, de asemenea, ca rectoratul să transmită „în mod clar” comunităţii maghiare că universitatea nu va deveni un instrument al discriminării.

Leonard Azamfirei, aflat la conducerea universităţii din anul 2012, a fost acuzat, de mai mulţi ani, de cadrele didactice ale liniei maghiare că împiedică funcţionarea în limba maghiară a învăţământului medical.

La universitatea din Târgu Mureş a izbucnit un conflict deschis în anul 2011 între conducerea română şi linia maghiară, după ce conducerea a refuzat, invocând autonomia instituţională, aplicarea prevederilor care ar fi asigurat o autonomie parţială liniei maghiare – aşa cum este cazul în alte universităţi din România, precum Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Senatul universităţii din Târgu Mureş a decis, în anul 2018, fuziunea cu Universitatea „Petru Maior”, în absenţa şi protestul liniei maghiare, iar în anul 2019, adoptarea numelui medicului de origine română George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel. Conducerea instituţiei a respins solicitările de creare a unei facultăţi maghiare independente, dar a aprobat, în acelaşi an, înfiinţarea unei facultăţi cu predare exclusiv în limba engleză.

Universitatea de medicină din Târgu Mureş a fost înfiinţată în anul 1945 ca instituţie de învăţământ exclusiv în limba maghiară. În 1962, învăţământul în limba română a fost introdus la ordinul verbal al conducerii Partidului Comunist, iar ulterior, învăţământul medical în limba maghiară a fost treptat marginalizat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Articole relationate

    Categorii populare