spot_img
duminică, 21 decembrie, 2025
3.9 C
București

Susținători de prestigiu pentru Crin Antonescu, prezenți la dezbaterea de luni

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC

Alianta Electorala Romania Inainte – Partidul Social Democrat,campanie@psd.ro, Soseaua Kiseleff nr. 10, sector 1, Bucuresti, CP 011346CMF: 31250003CPP: A1B1C1D1E1

La dezbaterea electorală programată pentru luni, candidatul alianței „România, înainte!”, Crin Antonescu, va fi susținut de un grup de personalități de marcă din politică, educație, economie, sănătate, diaspora și sport.

Din zona politică și administrativă, sprijinul vine din partea soției sale, Adinei Vălean, europarlamentar PNL și fost comisar european pentru transporturi, a Liei Olguța Vasilescu, președinta Asociației Municipiilor din România și primar al municipiului Craiova, precum și a lui George Scripcaru, primar al municipiului Brașov.

Din mediul academic, economic și de securitate, se numără printre susținători prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș–Bolyai și membru al Academiei Române, Ștefan Popescu, analist de politică externă și fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, generalul de brigadă (r) Mircea Mândrescu, fost comandant NATO și expert în relații strategice, și Gabriel Biriș, avocat specializat în politici fiscale și promotor al reformelor economice.

Din diaspora românească, sprijinul este reprezentat de dr. Mirela Mariana Roman, chirurg oncolog cu activitate internațională în Bruxelles, și de Eduard Nica, masterand la Universitatea din St. Gallen și absolvent al Universității Bocconi, parte a noii generații de tineri români activi în marile centre universitare și economice europene.

Din zona sportului, se alătură susținătorilor Constantina Diță, campioană olimpică la maraton și simbol al performanței românești pe plan internațional.

Prezența acestor personalități confirmă amploarea și diversitatea sprijinului de care se bucură Crin Antonescu, într-un moment decisiv pentru viitorul Românie

Hot this week

Topics

Mai mult

    Femeile lui Epstein plătite dintr-un cont la Banca Transilvania din Iași

    Bombă în documentele Departamentului de Justiție: femeile lui Epstein,...

    Puciul pregătit in Justiție

    Scopul imediat al haosului creat în jurul justiției este...

    Poluare extremă la granița României

    Conform datelor din această dimineață de pe site-ul Agenției...

    Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

    Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet...

    Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește in continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev

    Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, supranumit Cardinalul sau...

    Șeful spionajului militar ucrainean: Ne-am distrus propria mobilizare

    Ucraina și-a „distrus” mobilizarea, a declarat Kirill Budanov, șeful...

    NBC News: Israelul plănuiește noi atacuri împotriva Iranului

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu intenționează să-l informeze pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare