„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană”

„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană”, după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei în istorie”, opinează The Wall Street Journal. „În al doilea mandat al lui Trump, SUA vor fi ruda mai puternică a principalilor lor aliați, într-o măsură mult mai mare decât oricând în ultimele decenii – iar acest mandat va fi totodată chiar mai plin de perturbări și confruntări decât primul. Din nefericire, cu excepția Americii, o mare parte a Occidentului e scufundată în declin. O generație a slabei performanțe în UE și Japonia a făcut ca partenerii tradiționali ai SUA să contribuie cu fiecare an tot mai puțin la acest parteneriat. Partenerii și prietenii noștri europeni pică din punct de vedere economic testul erei digitale, întrucât nu generează nici noile tehnologii, nici noile companii pe care le cere secolul actual. Adoptarea unor politici climatice falimentare le micșorează competitivitatea. Din punct de vedere politic, prietenii noștri n-au reușit să facă UE măreață. Statele europene sunt prea mici pentru a putea influența pe cont propriu evenimentele globale, iar când încearcă să acționeze împreună nu reușesc să-și valorifice potențialul real. Din punct de vedere strategic eșecul e chiar mai spectaculos. Europa e mai vulnerabilă decât America la instabilitatea din Orientul Mijlociu, la agresiunea Rusiei și la politicile economice prădalnice ale Chinei, însă răspunsurile ei la aceste provocări și la altele sunt la fel de inepte pe cât sunt de insuficiente”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare