LIDER PNL, ELOGIU PENTRU PENALII DIN PARTID

Vicepreşedintele PNL, Gheorghe Falcă, a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostei conduceri a CJ Hunedoara, urmărită penal pentru fapte de corupţie, scrie hunedoaralibera.ro.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a participat în urmă cu o săptămână la şedinţa Biroului Politic al PNL Hunedoara pentru a coordona dezbaterile privind desemnarea candidatului pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Potrivit unor surse din interiorul noului PNL Hunedoara, primarul Aradului l-a elogiat în discursul său pe Mircea Moloţ, fostul preşedinte al CJ Hunedoara, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă, luare de mită, conflict de interese, instigare la spălare de bani şi deţinere fără drept a unui document care conţine secrete de stat.

În contextul formării noului Partid Naţional Liberal, Gheorghe Falcă ar fi spus, potrivit surselor HL, că atât vechii liberali, cât şi foştii PDL-işti trebuie să privească spre viitor. Referindu-se la „trecut”, primarul Aradului ar fi spus că „orice referire la trecut e o întoarcere inutilă din drum, care nu ne avantajează.”

Totuşi, Gheorghe Falcă nu şi-a putut stăpâni admiraţia pentru cel care a condus judeţul Hunedoara în ultimii 10 ani şi care acum se află sub ancheta procurorilor DNA.

„Trebuie să-l respectăm pe domnul Mircea Moloţ pentru performanţele politice obţinute în ultimii 10 ani. Aveţi obligaţia să obţineţi cel puţin performaneţele politice ale celor care au condus partidul şi Consiliul Judeţean”, ar fi declarat Gheorghe Falcă în faţa membrilor de partid.

Declaraţiile lui Gheorghe Falcă vin în completarea unor afirmaţii făcute în 2010, când îl prezenta pe fostul primar al Devei, Mircia Muntean (în prezent deputat PSD condamnat cu suspendare pentru fapte de corupţie) drept cel mai bun politician din judeţ.

În acea perioadă, PDL încerca racolarea lui Mircia Muntean (la acea vreme membru PNL).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare