Deputata PSD de Suceava Larisa Blanari: “Să ne asigurăm că fiecare sucevean, indiferent unde locuiește, are medicul de familie aproape, o farmacie în zonă și un centru medical”

Comandat de PSD Suceava prin Turist 24 Media Communications si executat de flux24.ro,CMF 1124001

Deputata PSD de Suceava Larisa Blanari, care este și candidat pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile din 1 decembrie, a salutat implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei.

Prezentă la Palatul Culturii din Iași la conferința ”Moldova – Regiune Prioritară pentru Investiții în Sănătate”, Larisa Blanari apreciază faptul că în Programul de guvernare al PSD 2025-2028 sunt prevăzute investiții majore în infrastructura medicală din zona noastră.

”Impactul acestor investiții în domeniul sănătății, de la asistența medicală primară (medici de familie) și ambulatoriu (policlinici), până la serviciile spitalicești, se va vedea în următorii ani.

Esențial este ca toți cetățenii să aibă acces echitabil la servicii medicale în mod echilibrat și să avem cadre medicale suficiente pentru a răspunde tuturor nevoilor. Aceasta din urmă este una dintre cele mai mari probleme ale sistemului medical din România.

Noul spital regional care se va construi în zona Moldovei va oferi servicii medicale de urgență, servicii de oncologie, de chirurgie cardiovasculară, de neurochirurgie, de pneumologie și, nu în ultimul rând, de pediatrie.

Reabilitarea rețelei de spitale județene, municipale și orășenești din întreaga regiune, precum și finanțările asigurate pentru ambulatoriile de specialitate vor recupera, în această perioadă, decalajele acumulate în ultimii zeci de ani”, a precizat deputata PSD Larisa Blanari.

Potrivit parlamentarului sucevean, investițiile strategice și reformele aflate în desfășurare vor consolida sistemul de sănătate în regiunea Moldovei și vor permite accesul unui număr mai mare de oameni la servicii medicale de calitate.

La conferința de la Iași au participat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, care este și ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, dar și alte persoane importante din domeniul medical.

“Am discutat și cu domnul ministru Rafila și m-a asigurat de tot sprijinul domniei sale și al ministerului pe care îl conduce pentru sistemul medical din județul Suceava.

Trebuie să dezvoltăm cât mai multe centre medicale în mediul rural și în orașele mici și să aducem personal medical prin oferirea unor pachete de instalare și retenție pentru medici, farmaciști și asistenți medicali. Astfel vom reuși să asigurăm accesul rapid al pacienților la servicii de asistență medicală primară, telemedicină, stomatologie și farmacie comunitară.

Nu în ultimul rând, trebuie să venim și mai mult în sprijinul medicilor de familie, prin proiecte de renovare/dotare a cabinetelor. Știu că și acest obiectiv este prins în programul de guvernare al PSD pentru următorii patru ani.

Aceste măsuri, alături de modernizarea întregului sistem medical din zona Moldovei, sunt nu doar necesare, ci și urgente. Sănătatea trebuie să fie o prioritate reală. Să găsim resurse și să ne asigurăm că fiecare sucevean, indiferent unde locuiește, are medicul de familie aproape, o farmacie în zonă și un centru medical. Astfel, vom degreva și Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic de la Suceava”, a concluzionat deputata PSD Larisa Blanari.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare