Parastas de un an pentru Ziua Limbii Române în Ucraina

Pe 27 octombrie 2024 s-a împlinit un an de la inițiativa oficială propusă de Asociația Național-Culturală „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa, solicitându-i președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina. Propunerea s-a bazat pe principiul reciprocității, ca răspuns la Legea 213/2018 a României, care a stabilit Ziua Limbii Ucrainene în România. Deși autoritățile ucrainene au salutat inițial această inițiativă, promisiunea nu a fost respectată printr-o lege sau decret prezidențial, lăsând comunitățile românești din regiunile istorice Cernăuți, Transcarpatia și Odesa fără o zi oficială de sărbătoare națională, transmite BucPress din Cernăuți.

CE MAI SUSȚINE BUCPRESS:

La începutul anului 2024, Biroul Președintelui și Serviciul de Stat pentru Politicile Etnice din Ucraina au organizat dezbateri publice online, în care reprezentanți ai comunității românești și cadre didactice de etnie română au susținut instituirea Zilei Limbii Române la 31 august. Cu toate acestea, instituirea solemnă nu a avut loc până în această zi, deși la 31 august 2024 România își anunțase intenția de a sprijini Ucraina cu un sistem de rachete „Patriot”, un gest de solidaritate care a rămas fără răspuns pe acest subiect simbolic din partea Kievului.

Recent, între 21-23 octombrie, o delegație ucraineană a vizitat Bucureștiul pentru a discuta problemele minorității românești din Ucraina, inclusiv recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina. Totuși, nici una dintre părți nu a menționat instituirea Zilei Limbii Române. Românii din Ucraina rămân în continuare în așteptarea recunoașterii limbii lor și a unei zile naționale dedicate, în contextul unei relații bilaterale marcate de colaborări strategice, dar și de tăcere pe subiectele culturale esențiale.

Astfel, se ridică întrebarea: este oare momentul ca autoritățile din România să insiste pentru această recunoaștere, dată fiind contribuția sa semnificativă la sprijinirea Ucrainei? Sau, în contextul actual al războiului, această prioritate culturală va rămâne, în continuare, în așteptare?

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare