EXPLOZIV/Scandalul Consulatului României la Roma: Renovarea făcută de firma unui lider PNL, chirie imensă

Începând cu data de 23 iunie, noul sediul al Secției Consulare Roma va deveni operațional. Lucrările de restructurare au fost terminate, costul lucrărilor ridicându-se lasuma de 162.500 de euro. Ofertantul câştigator pentru renovarea sediului a fost firma de construcții Consorzio Edile IRO condusă de Valentin Făgărășian, cunoscut membru al PNL Italia, aripa PDL, scrie Gazeta Românească, ziar pentru românii din Italia.

”Au fost mai multe firme participante la licitatie și am câștigat noi această lucrare. Lucrarea a început în luna martie. Avea ca termen de finalizare data de 10 mai. Termenul de execuție prevăzut la licitație a fost de 65 de zile. Au fost o serie de lucrări de îmbunătățire, neprevăzute, care au devansat foarte puțin termenul de execuție. Dar, pentru ca toată lumea să fie mulțumită și românii din diaspora să poată beneficia mai repede de acest edificiu, ne-am străduit să rămânem în grafic. Acest consulat este unul dintre cele mai modene consulate române din lume”, a declarat Valentin Făgărășian pentruinformatorulbt.ro.

Reamintim că în legătură cu costurile de închiriere, amenajare şi întreţinere, exorbitant de mari, ale clădirii viitoarei secţii consulare de la Roma, deputatul PNL Florin Alexandru Alexe a depus la Parlamentul României, în data de 8 aprilie, o interpelare adresată ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Până în prezent nu a fost publicat sau comunicat niciun răspuns di partea MAE.

„În luna martie, în jurnalul Gazeta Românească, apare informaţia conform căreia chiria sediului se ridică la suma de 19.800 de euro pe lună...Este adevărat că noua vilă a consulatului pare generoasă (în fotografii), din punct de vedere al suprafeţei, iar ambientul (grădina şi împrejurimile) sunt de apreciat, însă chiria de 19.800 de euro pe lună pare exagerată, având în vedere preţurile de închiriere din zonă, precum şi statisticile care arată că preţurile chiriilor din Roma sunt pe trend descendent, iar în zona respectivă costul pe mp nu depăşeşte 22,5 euro…” a scris deputatul Alexe în interpelare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare