Purtătorul de cuvânt al PNL râde de sondajele USR

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi despre sondajul apărut în spaţiul public, la comanda USR, în care formaţiunea este cotată la 19,5%, că totuşi ciudat să pretinzi că ai crescut în sondaje, fără să faci nimic şi e ciudat să te lauzi cu aşa ceva, atunci când candidatul tău la prezidenţiale, Elena Lasconi, este încă în clasa întâi la politică externă şi nu ştie nici măcar ce trupe NATO se află în România. Stroe mai spune că este un sondaj pentru coafarea unui partid mic, de 8% la alegerile locale şi europarlamentare, cu doar vreo 30 de primari câştigaţi şi care a rămas tot pe acolo.

”Un sondaj comandat de USR recent este exact ce-i spune numele: doar un sondaj pentru imaginea USR, prezentat în lipsă de alte argumente. Este un sondaj pentru coafarea unui partid mic, de 8% la alegerile locale şi europarlamentare, cu doar vreo 30 de primari câştigaţi şi care a rămas tot pe acolo. Cred că nici liderii USR nu visează că acest partid şi-ar fi triplat aproape scorul, în 4 luni de zile. E totuşi un gest ridicol să vii cu aşa ceva”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL, într-o postare.

Ionuţ Stroe arată că se aştepta ca USR să prezinte ceva, orice, un program, ofertă, înainte de a se lăuda cu cifre prin sondaje.

E totuşi ciudat să pretinzi că ai crescut în sondaje, fără să faci nimic. E ciudat să te lauzi cu aşa ceva, atunci când candidatul tău la prezidenţiale, Elena Lasconi, este încă în clasa întâi la politică externă şi nu ştie nici măcar ce trupe NATO se află în România”, a arătat Stroe.

”Rămâne cum am stabilit: singurul partid care are forţa să se bată şi să oprească PSD, care are structuri puternice, are 1146 primari, are un program, are experienţă – este Partidul Naţional Liberal. Le dau un sfat celor din USR: alegerile nu se câştigă din pix, cu sondaje inventate, ci cu multă muncă şi convingere”, transmite Ionuţ Stroe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare