de Attila Somfalvi, strateg politic si expert in campanii electorale, fost analist politic israelian
Conflictul continuu dintre Israel și Hezbollah a devenit unul dintre cele mai bizare conflicte de pe planetă în prezent. Timp de 11 luni, cele două părți s-au lovit reciproc cu orice mijloace posibile—lansând rachete, aruncând bombe, lansând drone, desfășurând operațiuni de informații care par desprinse dintr-un film cu James Bond (în principal Israel). La fiecare câteva zile sau săptămâni, aproape ca după un scenariu prestabilit, cineva declară că a fost depășită o „linie roșie” și amenință cu o reacție nemaiîntâlnită, o reacție de proporții care va fi amintită pentru generații.
Apoi, după câteva zile de tensiune extremă, „răzbunarea” este îndeplinită, părțile acceptă rezultatul și revin la aceeași luptă ca înainte ca linia roșie să fi fost încălcată. După toate semnele și dovezile strânse în aceste 11 luni de confruntări, este clar că nici Hezbollah, nici Israel nu doresc să escaladeze într-un război total. Această uzură, care a dus la strămutarea a zeci de mii de israelieni din casele lor din nordul țării și la abandonarea satelor din sudul Libanului, părea, până recent, să fie soluția de compromis acceptată de ambele părți, care înțeleg că ciocnirea lor este inevitabilă—dar nu o doresc. În ceea ce privește narațiunile, ambele părți au material suficient pentru a-și satisface propriul public. Hezbollah se ține de povestea uzurii Israelului atâta timp cât aceasta operează în Gaza, iar Israelul transmite că se concentrează pe Gaza, preferând să evite deschiderea unui alt front în nord.
Cu toate acestea, acest joc aparent de fațadă începe să-și piardă din efect, iar Israel a început, în ultima săptămână și jumătate, să schimbe direcția. Atât prin cuvinte, cât și prin fapte. În timp ce războiul din Gaza se apropie de sfârșit, cu sau fără o declarație oficială, amenințările de război în nord dein din ce în ce mai reale. Săptămâna aceasta, Israel a prezentat, ără a admite direct, cele mai speciale și uimitoare mijloace de care dispune, atunci când a detonat simultan mii de pagere și dispozitive de comunicații folosite de luptătorii Hezbollah. Israel a refuzat să comenteze această operațiune spectaculoasă, care a readus serviciile sale de informații în topul celor mai bune agenții de securitate, dar Hassan Nasrallah, secretarul general al Hezbollah, a fost nevoit să țină un discurs lung, plin de patos, blesteme și amenințări, pentru a promite răzbunare și a se plânge din nou că Israelul a depășit liniile roșii.
Cabinetul de război al Israelului a definit acum câteva zile un obiectiv nou, care nu făcea parte din lista obiectivelor Operațiunii „Sabii de Fier”: să readucă zeci de mii de cetățeni israelieni în casele lor din nordul țării. Pentru a realiza acest obiectiv, Israel știe că trebuie să îndepărteze Hezbollah de la graniță. Niciun israelian nu se va întoarce acasă după 7 octombrie, știind că, la doar câțiva metri de casa lui, se ascund forțele de comando ale unității Radwan. Aceasta este o realitate imposibilă. Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată după războiul din Liban din 2006, s-a erodat de-a lungul timpului, iar forțele teroriste Hezbollah s-au instalat la granița nordică a Israelului, la doar câțiva metri de casele elegante ale cetățenilor israelieni. Ani de zile, această situație a fost un modus vivendi cu care israelienii au putut trăi. După 7 octombrie, acest lucru nu mai este acceptabil.
Astfel, Israel trebuie să obțină un rezultat: fie prin mijloace diplomatice, fie prin forța sa extraordinară de foc. Totuși, spre deosebire de Gaza, Hezbollah reprezintă o provocare complet diferită: mai dureroasă, mai amenințătoare, mai bine înarmată, mai hotărâtă și mult mai susținută de Iran. Desigur, Libanul va arde, iar Israel ar putea întoarce această țară cu sute de ani înapoi în timp—dar în același timp, și israelienii vor plăti un preț greu. Hezbollah s-a înarmat de-a lungul anilor cu peste 100.000 de rachete și proiectile, drone și armament avansat, capabile să provoace distrugeri masive în orașele israeliene—în ciuda sistemelor excepționale de apărare aeriană ale Israelului.
Suntem pe drumul spre un război extins? Încă nu este clar. Israelul și Hezbollah știu că niciuna dintre părți nu va ieși bine dintr-un astfel de conflict. Prețurile vor fi grele. Pe de altă parte, în Israel se înțelege că realitatea amenințătoare creată nu poate continua. Nicio națiune sănătoasă nu ar tolera astfel de amenințări la granițele sale, și niciun stat suveran nu poate exista cu teroriști și rachete la gardul său. Acum rămâne de văzut dacă Hassan Nasrallah va înțelege semnalul pe care Israelul i l-a trimis săptămâna aceasta prin operațiunile sale legendare de spionaj sau dacă va paria pe Liban, pe organizația sa și poate chiar pe el însuși. În ceea ce privește Israelul, rămâne de văzut dacă israelienii au forța necesară, după 11 luni de război, să se angajeze într-o luptă lungă și imprevizibilă cu un inamic care s-a pregătit decenii întregi pentru acest moment.
