David Popovici distruge clasa politică: Vorbesc mult la televizor, dar nu fac nimic pentru sport

„Nu aș spune că e un miracol. În condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, pe australieni, care au condiții infinit mai bune ca ale noastre, au bazine să își pună și în cap, au toată infrastructura de care au nevoie, au absolut orice, centre de pregătire.Eu mă antrenez la Lia Manoliu, în același bazin în care am învățat să înot, la patru ani. De asta sunt așa bronzat, am urmele de ochelari, pentru că înot acolo în aer liber. În timpul iernii, când e frig afară, pentru că bazinul din interior de foarte mult timp se promite că se va face ceva, ne antrenăm într-un balon în care o persoană care nu-i obișnuită, în trei minute simte că se sufocă. În condițiile alea ne antrenăm noi, dar cred că se poate. Suntem puțini cei care excelăm în România. În condițiile pe care le avem, trebuie să facem tot ce putem”, a declarat campionul olimpic David Popovici la TVR

„Oamenii obișnuiți pot face lucruri extraordinare. Ai spus că acum poate se va schimba ceva în legătură cu condițiile pe care le avem noi, sportivii, nu doar înotătorii. Nu se va schimba ceva dacă doar vorbim despre asta. Trebuie să se facă presiuni, să fie adus la cunoștință tuturor celor care se ocupă de așa ceva. Trebuie să ne punem pe treabă. În ultima vreme avem un campion olimpic din an în Paște. Mă bucur că am reușit să fiu eu, însă mi-ar plăcea să avem din ce în ce mai multe medalii. Să fim mai mult de trei oameni calificați pentru înot. Avem o delegație mare, de 103 sportivi, dar alte țări, mai mici decât noi, au mult mai mulți sportivi.Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Acesta este un mesaj pentru toți politicienii care vorbesc despre asta. Trebuie să facem ceva. Vedem reacțiile tuturor oamenilor de la televizor, din funcții înalte, toată lumea se bucură. Dar, hai să ne bucurăm mai des”, a mai spus Popovici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare