Jaroslaw Kaczynski: Tusk e servitorul Germaniei

Liderul partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie din Polonia (PiS, de opoziţie), Jaroslaw Kaczynski, l-a criticat miercuri pe prim-ministrul Donald Tusk pentru că ar fi cedat prea repede în faţa Germaniei în chestiunea reparaţiilor de război, transmite dpa.

Tusk li s-a subordonat germanilor ‘în toate privinţele’ în cursul consultărilor guvernamentale polono-germane din această săptămână, a declarat Kaczynski la Varşovia.

‘Dacă un politician adoptă atitudinea unui servitor faţă de o altă ţară, atunci va fi tratat ca un servitor’, a adăugat liderul PiS.

La finalul discuţiilor de marţi, cancelarul Olaf Scholz a anunţat că Germania plănuieşte să le acorde unele compensaţii victimelor încă în viaţă ale ocupaţiei naziste în Polonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El nu a indicat o sumă concretă.

Tusk a descris anunţul făcut de Scholz drept un pas în direcţia bună şi a subliniat că, într-un sens formal şi legal, problema reparaţiilor a fost închisă.

Guvernul PiS, care a condus Polonia între 2015 şi 2023, a tensionat relaţiile cu Berlinul prin retorica anti-germană şi cererile de reparaţii în sumă totală de 1.300 de miliarde de euro. După schimbarea guvernului în Polonia în decembrie, tonul a devenit mai prietenos faţă de Germania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare